Reclamă

Iulia Albu este recunoscută ca fiind una dintre cele mai bine îmbrăcate femei din țara noastră, fiind un exemplu de eleganță și stil pentru foarte multe femeie. Tocmai din acest motiv, criticul de modă nu își permite să facă gafe din punct de vedere vestimentar și, oriunde apare, se prezintă cu o ținută impecabilă din cap până în picioare.

Recent, însă, Iulia Albu a fost acuzată că apare cu hainele rupte în mediul online, însă criticul de modă a lămurit imediat problema, pentru a nu lăsa loc de interpretări din acest punct de vedere, mai ales că în joc este chiar imaginea ei pe care și-a construit-o în mulți ani.

Iulia Albu, acuzată că are rochia ruptă

Nimeni nu s-ar așteptat ca Iulia Albu să apară cu hainele rupte în public, însă una dintre următorarele sale a remarcat, în cel mai recent clip pe care l-a postat pe Instagram, că are rochia ruptă în cot. Ce-i drept, criticul de mosă purta o rochie albă care prezenta foarte multe decupaje, astfel că internauta, în momentul în care a sesizat un decupaj mai mare față de majoritatea, a fost de părere că rochia este rpută în acea zonă.

„Rochie ți-e ruptă la cot”, a scris în secțiunea de comentarii una dintre internaute.

Iulia Albu nu a putut lăsa acest comentariu fără replică. A spus, scurt și la obiect, faptul că rochia nu este ruptă, de fapt.

„Not”, a răspuns Iulia Albu.

Iulia Albu a apărut cu hainele rupte pe Instagram! Internauții au taxat-o imediat: „Rochie ți-e ruptă la cot”

Cum reușește Iulia Albu să se mențină într-o formă de invidiat?

Chiar dacă nu se mai află la prima tinerețe, pentru Iulia Albu pare că timpul s-a oprit în loc. Vedeta este încă o dovadă a faptului că vârstă nu este decât un număr și că poate arăta impecabil chiar dacă depășește un anumit prag.

Iulia Albu se străduiește să aibă o alimentație cât mai sănătoasă. Așa că a renunțat la câteva alimente care nu erau deloc prietene cu silueta suplă. Mai exact, fosta soție a lui Mihai Albu a renunțat aproape în totalitate la zahăr și face foarte mult sport.

Vedeta a recunoscut că și-a alocat o singură zi pe săptămână în care să mănânce zahăr. De asemenea, sportul este sfânt în cazul ei.

„Nu mai mănânc zahăr. Ar fi foarte simplu să spun: Nu fac nimic, așa mă trezesc dimineața. Fac foarte mult sport, nu mai mănânc zahăr. Am o singură zi pe săptămână în care mănânc zahăr.

Nu mai mănânc gluten și fac foarte multă muncă. O muncă dificilă și o muncă pe care toate femeile încearcă să o depună. Și mie îmi iese mai mult în anumite perioade decât în altele. Important este, oricât de ocupați am fi, să ne facem mereu puțin timp pentru noi.

Nu sunt o persoană care stă doar în saloane de frumusețe, pentru că muncesc foarte mult”, a mărturisit Iulia Albu, pentru Impact.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro