Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner sunt împreună de câțiva ani, iar cei doi au pozat mereu în cuplul perfect. Vedeta a lăsat de înțeles că este răsfățată și iubită din plin de partenerul ei austriac. Recent, parașutistul a făcut un gest care ar lăsa loc de multe interpretări legate de relația lor. Bineînțeles, Mihaela a reacționat rapid după acest episod, într-un mod complet neașteptat.
Felix Baumgartner s-a lăsat fotografiat alături de câteva prezențe feminine
Iubitul Mihaelei Rădulescu a fost surprins într-o situație care ar face orice parteneră de viață, geloasă. Cascadorul s-a lăsat filmat și fotografiat alături de câteva domnișoare atrăgătoare, în văzul lumii. Deși mulți ar considera că Mihaela Rădulescu ar reacționa extrem de acid după o astfel de situație, nu a fost deloc așa. Asta pentru că momentul a fost unul regizat, și nici pe departe real. Totul s-a întâmplat în cadrul unui show aviatic desfășurat în Croația, unde Felix a făcut spectacol. Conform scenariului, acesta și-a făcut apariția la eveniment alături de ajutoarele feminine, toate purtând aceeași ținută îndrăzneață.
Mândră de activitatea partenerului ei, Mihaela a publicat pe contul ei de socializare, imaginile. Alături de acestea, vedeta a adăugat și un mesaj sugestiv.
„Misiune îndeplinită.„, a scris prezentatoarea pe Instastory.
Vedeta se împarte între România și Monaco
Mihaela a decis în urma divorțului de Elan Scwartzenberg să se mute definitiv din România. Vedeta a optat pentru Monte Carlo, acolo unde și-a achiziționat o vilă de lux. De când a început relația cu Felix Baumgartner, cei doi locuiesc în casa prezentatoarei. Chiar dacă a avut contracte în România, Mihaela a găsit timp și pentru a petrece timp suficient alături de partenerul ei. Mai mult, deseori, vedeta îl însoțește pe Felix acolo unde acesta are show-uri aviatice.
Acum, Mihaela Rădulescu va avea încă o destinație în plus de bifat destul de des. Asta pentru că fiul ei a optat pentru a urma o facultate în America.