Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a fost dat în judecată din cauză că nu și-a plătit anumite datorii. Mai clar, acesta se ocupă de un proiect imobiliar în județul Cluj. Bărbatul a fost anunțat că mai are la dispoziție 15 zie pentru a-și plăti datoriile.
Vestea o va dărâma pe Elena Udrea, mai ales că fostul ministru, aflat în Penitenciarul Târgșor, a început să aibă probleme de sănătate. Săptămâna trecută Udrea a fost transportată la spital, după ce a leșinat în închisoare.
Adrian Alexandrov, dat în judecată
Adrian Alexandrov, în vârstă de 35 de ani, a fost dat în judecată de o firmă din Bistrița, fiind acuzat că nu și-a plătit datoriile. Magistrații au fost de acord cu firma respectivă și i-au transmis lui Alexandrov că mai are la dispoziție 15 zile pentru a-și achita dările. Dacă nu va face acest lucru, societatea la care Adrian Alexandrov deține 50% din acțiuni va fi pusă sub sechestru.
Pe lângă această problemă financiară pe care o are, Alexandru Alexandrov se consumă și pentru iubita lui, Elena Udrea. Femeia în vârstă de 49 de ani a ajuns săptămâna trecută la spital, după ce a leșinat în penitenciar.
Iubitul ei a reacționat și a transmis că femeia acedat din cauza abuzurilor petrecute în ultimele luni împotriva ei.
Elena Udrea a cedat!
„ Femeia aceasta în momentul de față se află în pușcărie, în urma unor dosare și decizii absolut ilegale. Este departe de familie, departe de copil și departe de ideea de a i se face dreptate”, a precizat la acel moment Adrian Alexandrov.
Elena Udrea și Adrian Alexandrov au împreună o fetiță de patru ani pe nume Eva Maria. Bărbatul are grijă de micuță, cât timp mama ei se află în închisoare. Elena Udrea a fost condamnată la patru ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Nicio încercare de a fi eliberată nu i-a reușit până în prezent. În continuare, Udrea acuză că este ținută ilegal în închisoare.