„La bloc” este îndrăgitul serial TV românesc din 2002.

A fost produs de MediaPro Pictures și difuzat de canalul Pro TV.  Serialul a fost inspirat din umorul românesc, de „scara blocului”. Ultimul episod a fost difuzat pe 25 mai 2008. A fost creat, scris și regizat de către Răzvan Andrei, Radu Dragomir, Dragoș Moștenescu și Răzvan Săvescu. 

„La bloc” este un serial care se învârte în jurul a două personaje comice care își petrec timpul în locuințele lor. Nelu Curcă și Costel Jurcă, taximetrist respectiv gestionar. Alături de soțiile lor, Suzi, respectiv, Lilli. Stilul lor unic nu lasă loc bunelor maniere. După ce Suzi, soția lui Nelu Curcă a părăsit țara, Nelu a întâlnit-o pe Bela, alături de care a trăit momente unice.

Personajele din serialul „La bloc”

Unul dintre personaje oarecum misterios, destul de dubios la prima vedere, poreclit „Americanul”. Acesta venise tocmai din America. Acolo strânsese foarte mulți bani. Americanul și-a cumpărat un apartament în faimosul bloc și a tot încercat să-i atragă pe Nelu și Costel în tot felul de afaceri. În același timp, Sebastian Popa, prietenul și vecinul lor, zis și Nea Popa, un bătrânel foarte simpatic care își dorea o nevastă. De aceea el a apelat la momentul respectiv la serviciile unei agenții matrimoniale.

Când a împlinit 18 ani, Mimi, fiica lui Nelu Curcă s-a mutat din apartamentul părinților împreună cu încă două fete, Adina și Roxana. Nelu era foarte posesiv cu fiica lui și o mulțime de încurcături s-au petrecut pe măsură ce fata lui își căuta un nou iubit. Nimic nu le-a stat în cale în încercările lor de a se distra pe seama bărbaților. Serialul a evoluat cu mii de scene comice. Pe parcurs au apărut mai multe personaje, întrucât serialul a avut 13 sezoane. Iată cum s-au schimbat actorii tăi preferați.

Numele reale ale personajelor din „La bloc” și cum arată aceștia dupa atâția ani

Au trecut 14 ani de la incheierea ultimelor filmări pentru serialul „La bloc”. Cele mai iubite personaje s-au schimbat acum radical. Iată numele real al celor mai importante personaje din serial. Mihai Coadă a fost comicul Nelu Curcă și personajul principal. Dragoș Moștenescu l-a interpretat pe Costel Jurcă, cel de-al doilea personal principal. Dana Rogoz a interpretat rolul lui Mimi Curcă. Alina Chivulescu a jucat-o pe Bela.

Laura Coșoi a fost nimeni alta decât Adina. Mariana Dănescu a jucat rolul lui Lili Jurcă, cea mai gălăgioasă femeie din bloc. Tudorel Filimon a jucat nemaipomenit rolul lui Sebastian Popa, cel mai simpatic bătrânel din scară. Emil Mitrache zis Americanul, a fost un macho-man. Luminița Erga în rolul lui Suzi. Anca Țurcașiu, nimeni alta decât Bianca, cea care le-a ținut frâu tuturor vecinilor. Alte personaje au apărut pe parcursul sezoanelor. Însă, acestea sunt cele cu care a debutat serialul.