În anul 2020, Radu Palaniță a reușit să impresioneze pe toată lumea cu vocea sa. Acesta a urcat pe scena „Români au talent” și a cucerit atât jurații cât și publicul. Toți s-au puse de acord și l-au ales ca fiind marele câștigător. După emisiune, mecanicul cu voce de aur, și-a urmat visul, iar acum este mai mereu pe scenă.

Radu Palaniță era mecanic de profesie atunci când a urcat pentru prima oară pe scena de la „Românii au talent”. Acesta le-a spus tuturor că recent și-a descoperit talentul muzical și a venit să îl arate tuturor. Imediat ce i-au auzit vocea jurații au fost impresionați. La de fel de încântați au fost și telespectatorii, care l-au desemnat câștigător.

Deși nu se aștepta, Radu Palaniță a reușit să uimească pe toată lume cu talentul său și a plecat acasă cu premiul 120.000 de euro. După „Românii au talent”, mecanicul nu a renunțat la pasiunea sa și a încercat să facă din asta o profesie.

Îți mai amintești de Radu Palaniță, câștigătorul „Românii au talent”? Cu ce se ocupă acum mecanicul cu voce de aur
Social media

Cu ce se ocupă acum Radu Palaniță?

Radu Palaniță pare că a reușit să își îndeplinească visul. Acum, câștigătorul „Românii au talent” are numeroase contract și se bucură că poate să facă lucrul care îi place. Deși recunoaște că are emoții mari de fiecare dată când urcă pe scenă, Radu Palaniță nu și-ar dori să renunțe la pasiunea lui niciodată.

„Noutățile, trebuie să ținem cont și de perioada aceasta de pandemie, care s-a încheiat. S-au pus în mișcare niște rotițe și descopăr o lume care mie îmi era străină. Ceea ce vedeam la televizor…ofer eu oamenilor ceea ce vedeam la televizor. Sunt colaborări cu teatru, dar și alte evenimente. Unde este nevoie să cânt, acolo cânt.

Dacă Dumnezeu a considerat că la 35 de ani să încep să cânt, atunci înseamnă că asta a fost dorința lui și până atunci am înmagazinat muzica și acum o ofer mai departe. Emoțiile sunt, ele au rămas în continuare acolo. Sunt constructive, fără emoții nu poți cânta oamenilor. Cu emoție cânt, iar acest lucru primesc și oamenii care ne ascultă”, a declarat Radu Palaniță, potrivit click.ro.