La începutul anilor 2000, telenovele românești făceau furori, iar „Inimă de țigan” a fost una dintre ele.

Seară de seară, mii de fani stăteau cu sufletul la gură să vadă ce răsturnări de situație îi mai așteaptă pe îndrăgitele personaje. Fără doar și poate, „Pisi”, partenera lui Gigi Dumbravă a fost unul dintre cele mai spumoase personaje.

Dana Hauer a dat lovitura cu rolul lui „Pisi” din „Inimă de țigan”. Blondina a intrat foarte repede în pielea personajului, iar cei de acasă au îndrăgit-o imediat. Deși nu avea niciun studiu în domeniul actoriei, Dana a demonstrat că poate face față oricărei provocări.

Nu mai este niciun secret faptul că rolul lui „Pisi” a fost cel mai important din viața ei, dar și singurul. Chiar dacă s-a descurcat de minune alături de marii actori, Dana Hauer nu a fost tentată să urmeze o carieră în acest domeniu. Ba mai mult, vedeta s-a retras din lumina reflectoarelor, iar numele ei este implicat acum într-un mare scandal.

Îți mai amintești de „Pisi” din „Inimă de țigan”?! Vedeta este în centrul unui scandal uriaș
Youtube

„Pisi” este prezentată în mediul online ca fiind văduvă

Dana Hauer este subiectul unei controverse destul de serioase din online. Interpreta lui „Pisi” este acuzată că ar fi creat mai mult conturi false prin care ar fi păcălit persoane bogate din Franța. Dana susține că totul i-a fost înscenat de un anumit grup de persoane. Potrivit vedetei, acestea se folosesc de imaginea ei pentru a obține foloase materiale.

Mai mult, „Pisi” este foarte indignată că se folosesc poze cu băiețelul ei pentru ca povestea să fie mai credibilă și mai emoționantă.

„Nu știu dacă sunt românce, cred că sunt și niște băieți. Mă deranjează faptul că folosesc poze și cu copilul meu. Primesc un mesaj de la una în franceză, în care îmi spunea: «Sunt sora lui Didier, te rog să-l lași în pace. Tu ai 35 de ani, el are 65»”, a declarat Dana Hauer, potrivit fanatik.ro.