Au trecut 16 ani de la difuzarea serialului românesc „Secretul Mariei”. Producția de la Antena 1 a avut un real succes în acea perioadă și a ținut cu sufletele la gură mii de români, în fața micilor ecrane. Actorii tăi preferați s-au transformat radical de atunci și îți va fi greu să-i recunoști pe unii dintre ei.
În perioada anilor 2005-2006, telenovela românească „Secretul Mariei” și-a câștigat imediat locul în sufletele românilor. Povestea se concentra în jurul a două surori gemene care arătau identic. Acestea ajunseseră în ipostaze total opuse în viață. Lorena s-a căsătorit cu moștenitorul unui imperiu, iar Maria era dansatoare de striptease. Aceasta era o persoană bună, deși trăia într-o lume sordidă.
Ulterior, Lorena a fost ucisă, iar Maria i-a luat identitatea pentru a afla în ce condiții și-a găsit sfârșitul, sora ei. Ei bine, și dacă v-am reamintit pe scurt scenariul serialului, acum vom vorbi despre cum s-au transformat actorii tăi preferați în prezent.
Anemona Niculescu (Maria) are acum 42 de ani
Anemona Niculescu avea pe atunci doar 26 de ani. Actrița a interpretat cu succes rolul principal al Mariei și a atras o mulțime de simpatii din partea fanilor. În prezent, ea are 42 de ani și este mama unui băiețel de 8 ani. Cariera ei se învârte în jurul unei funcții de profesor la Universitatea Hyperion. Actrița și-a păstrat zâmbetul și trăsăturile, iar frumusețea ei nu s-a deteriorat, în ciuda vârstei pe care o are.
Ioan Isaiu (Octavian Bărbulescu) are acum 52 de ani
Octavian Bărbulescu a reprezentat personajul principal masculin din serial. Pe acea vreme, actorul avea doar 36 de ani, iar în prezent are 52 de ani și este actor la Teatrul Național Cluj-Napoca.
Pe lângă aceste două personaje principale, din îndrăgitul serial a făcut parte și Liviu Vârciu care a interpretat rolul lui Oliver și a fost o prezență constantă pe micile ecrane. Pe acea vreme, Liviu avea doar 24 de ani, iar acum are incredibila vârstă de 40 de ani.
Irina Mohora, Dana Magdici și Toma Dănilă s-au numărat și ei printre actorii telenovelei. Împreună au reușit să țină cu sufletul la gură milioane de românii în fața micilor ecrane și să atragă un succes incredibil asupra producției. După finele serialului, românii s-au desprins cu greu de actorii lor preferați, iar mult timp aceștia s-au gândit ce mai fac și cum arată. Ei bine, iată-i.