Geanina fosta concurentă a emisiunii „Insula Iubirii” s-a schimbat enorm în decurs de doi ani. Deși des criticată, Geanina nu s-a schimbat doar fizic, a devenit și mult mai matură.
În decursul celor doi ani, de când nu mai este concurentă, tânăra a avut partea doar de provocări. Deși s-a lăsat sedusă de ispită și a ajuns să nu mai fie împreună cu Costas, cei doi s-au reîmpăcat la revenirea în România. Geanina și Costas se iubesc din nou, s-au căsătorit și au și un copil.
Nici nu ai spune că a devenit mămică
Geanina a născut la începutul anului 2020, iar într-un timp extrem de scurt a reușit să dea jos toate kilogramele în plus. Tânăra este extrem de fericită și nu se ferește să afișeze acest lucru. Chiar dacă fosta concurentă a apelat la diverse operații chirurgicale după terminarea emisiunii, Geanina are un trup de invidiat.
Costas și Geanina și-au unit destinele cu puțin timp înainte de nașterea băiețelului lor. Deși amândoi au căzut pradă ispitelor, iată că dragostea și timpul înving orice fel de impediment. Cei doi se iubesc ca la început și sunt foarte activi pe rețelele de socializare. Gianina și Costas postează des poze împreună cu băiețelul lor. Cei doi par mai fericiți ca niciodată de când li s-a născut copilul.
„Femeia care ar putea să mi-l ia ar trebui să fie puternică, deşteaptă, pentru că aşa m-a făcut pe mine să fiu, asta îşi doreşte” mărturisea Geanina la începutul emisiunii „Insula Iubirii”.
Total schimbată în bine!
Așa cum o caracterizau foarte mulți, ca fiind nehotărâtă și neserioasă, Geanina este acum alt om. Când a intrat în concurs avea doar 22 de ani, era tunsa scurt și vopsită blondă. Geanina, în decurs de doar doi ani, s-a vopsit brunetă și-a pus extensii și a făcut diverse operații estetice. Se plângea mereu că are sânii prea mici, iar acum este în sfârșit mulțumită de cum arată. Iar noi credem că are și de ce!