În urmă cu doi ani, Radu Palaniță cucerea publicul din România și devenea câștigătorul „Românii au talent”.

Acesta i-a impresionat pe jurați, dar și pe cei de acasă cu talentul său și le-a câștigat încrederea. Mecanicul auto a demonstrat că are o voce care trebuie să fie auzită și a reușit să pună mâna pe marele premiu. Ce face și cu ce se ocupă acum Radu Palaniță?

Până la vârsta de 35 de ani Radu Palaniță nici nu a îndrăznit să se gândească la faptul că locul lui este pe scenă. Acesta era mecanic auto și târziu și-a descoperit pasiunea pentru muzică. Însă după ce și-a făcut antrenamentul la câteva seri de karaoke a decis că este timpul ca o țară întreagă să îi audă vocea. A mers la „Românii au talent” și a reușit să facă performanță.

După ce a câștigat show-ul, viața lui Radu Palaniță s-a schimbat radical. Acesta a renunțat la meseria de mecanic și acum își câștigă existența pe scenă. După „Românii au talent” a participat la mai multe concursuri și festivaluri, iar acum este chemat la diverse evenimente pentru a cânta.

„M-a ajutat și în continuare mă ajută. E o lume pe care eu am descoperit-o în acel an. O lume în care chiar îmi place să fiu. Și constat cu tot ceea ce se întâmplă că abia acum fac ceea ce-mi place cu adevărat. Confirmarea a fost că eu trebuie să cânt și să bucur pe toată lumea, așa cum mă bucură pe mine când cânt. Cânt pentru mine, dar cânt și pentru oameni.

Cânt la anumite evenimente. Recent, am fost în Italia la San Remo senior, unde am ajuns în finală. Nu am câștigat, dar nu întotdeauna e vorba de a câștiga, ci și de a participa. Au mai fost și alte festivaluri. Plus evenimente private, precum nunți, botezuri unde sunt solicitat. E o activitate care vine după pandemie. Pentru toată lumea e puțin dificil până se vor pune din nou rotițele în mișcare.”, a declarat Radu Palaniță, potrivit playtech.ro.

Îți mai aduci aminte de Radu Palaniță, mecanicul care a câștigat „Românii au talent”? Ce face și cu ce se ocupa acum
Social media

Ce a făcut cu premiul de la „Românii au talent”

Radu Palaniță  a reușit să pună mâna pe premiul cel mare de la „Românii au talent” și a fost extrem de mândru. Banii pe care i-a câștigat i-a folosite pentru a pune bazele noii sale vieți. Și-a cumpărat o casă, a investit în aparatură specială și a încercat să își ajute și apropiații.

„A fost o rampă de lansare, prin intermediul acelei emisiuni, lumea m-a cunoscut. Restul mai ține și de mine să-mi fac drum în această nouă viață.

Mi-am cumpărat o casă, pentru că locuiam cu chirie. Am investit în ceea ce înseamnă scule, cum le spunem noi, datorită meseriei. Pentru că știam că asta voi face de acum înainte și voi avea nevoie de așa ceva. Mi-am ajutat apropiații cu cât am putut. Nu au fost foarte mulți, dar au fost suficienți ca să pot să pornesc în această nouă viață.”, a mai spus Radu Palaniță.