Cu siguranță, Mircea Moldovan a fost una dintre ispitele care a atras mereu atenția tinerelor care au venit să își testeze relația cu actualii parteneri de viață. Dacă pe atunci făcea furori în rândul domnișoarelor, în cadrul emisiunii de la Antena 1, Mircea Moldovan a uitat de tot ce înseamnă tentație și s-a dedicat vieții de familie. Bucuria a fost completă, atunci când a venit pe lume fiul lui, Liam.
Mircea Moldovan, un tătic implicat
De ceva timp, fosta ispita masculină este implicată într-o relația cu Simona, o tânără stabilită în Italia. Relația celor doi a evoluat rapid, astfel că pe 23 noiembrie a venit pe lume băiețelul cuplului, Liam. La acel moment, Mircea Moldovan nu a ezitat să împărtășească bucuria cu internauții, care i-au urat numai fericire, micuțului.
Ei bine, după ce s-a născut fiul său, prioritățile fostei ispite s-au schimbat destul de mult. Dacă pe atunci când juca rolului cuceritorului, în prezent, Mircea Moldovan se ocupă de creșterea fiului său, drept dovadă stau pozele pe care acesta le distribuie pe Instagram, alături de iubită.
Simona a fost bine primită în familia lui Mircea Moldovean. Ba chiar, fosta ispită mărturisea în urmă cu ceva timp că atât părinții, cât și sora sa se așteptau să își întemeieze o familie.
Cât despre rolul de tătic, ei bine, pentru fosta ispită masculină a fost o adevărată provocare. Cum dragostea de părinte este mai puternică, Mircea Moldovan s-a bucurat de noua ipostază și mărturisea că este mai fericit ca niciodată.
Cei doi au devenit părinți în urmă cu șapte luni, dar nu se grăbesc să își unească destinele. În urmă cu ceva timp, Mircea Moldovan mărturisea că este posibil ca marele eveniment să aibă loc la anul.
Dacă fosta ispită masculină adoră să fie în lumina reflectoarelor, iubita sa, Simona este o prezență discretă. Pe rețelele sociale, tânără postează multe fotografii alături de fiul celor doi.