În urmă cu muți ani, grupul umoristic „Divertis” era lider de audiență. Deși muți și-ar dori o reîntoarcere pe micile ecran, Toni Grecu este sceptic. Acesta nu cred că veche formulă ar mai funcționa astăzi și că ar mai ajunge la succesul de altă dată. Cu toate acestea, Toni Grecu plănuiește câteva proiecte noi.
De mai bine de 30 de ani, Toni Grecu a bucurat numeroși români cu umorul și inteligența sa. Acesta a revenit la Kanal D cu momente umoristice de Crăciun și de Revelion, iar acum plănuiește o reîntoarce în forță. Deși nu vede posibilă reunirea grupului umoristic „Divertis”, Toni Grecu are planuri mari. Acesta va reveni în lumina refectoarelor cu noi proiecte.
„Nu văd posibilă reunirea ei în vechea formula. În primul rând fiindcă anii au trecut peste noi. Vechea formula a performat excepțional la timpul ei, dar acele momente s-au dus. Televiziunea, ca și timpul, nu ne iartă! Ele ard foarte tare etapele!
Mai am ceva proiecte pe masă, însă nicio hotărâre luată. Însă cred că în primăvară asta ne vom reîntâlni cu telespectatorii noștri. Așa simt!”, e declarat Toni Grecu, potrivit playtech.ro.
Toni Grecu, despre proiectul „Divertis”
Toni Grecu susține că gustul oamenilor pentru umor s-a schimbat, iar vechile momente umoritice, pregătite înainte de grupul „Divertis”, nu ar mai aduce acum zâmbetul pe buzele telespectatorilor. Mai mult, în trecut unul dintre subiectele principale abordate era politica, însă Toni Grecu este de părere că astăzi nu s-ar mai putea face glume pe seama acestui domeniu și al personajelor existente.
„Sigur că lansarea mea și a foștilor colegi de trupă s-a produs în ultimul deceniu de comunism. Dar totul s-a schimbat după 1990, mai exact din 1992 când am înțeles că putem avea o carieră în domeniul ăsta, cel al divertismentului de televiziune, în primul rând. Până în 1990 totul a fost o altă poveste, parcă o altă joacă, una bazată în primul rând pe pasiune. Joaca asta s-a schimbat foarte repede, după ce vremurile s-au schimbat și ele.
Politica nu mai este, după mine cel puțin, un izvor de comedie, cum era pe vremea unui Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau chiar Traian Băsescu. Nici pomeneală! Politica a devenit un motiv de confuzie, iar de confuzii nu prea poți râde. Azi nu mai seamănă nimic cu nimic!”, a mai spus Toni Grecu.