Oana Radu este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Dar cântăreața nu a avut deloc o viață ușoară.

Au trecut mai bine de 10 ani de când Oana Radu a participat la “Vocea României”. Artista s-a schimbat enorm de mult și s-a maturizat din cauza anumitor evenimente nefericite. Încă de atunci, Oana avea niște trăsături foarte feminine. Dar după atâția ani, artista a ajuns a ajuns să întoarcă toate privirile când intră într-un local.

Îți mai aduci aminte?

Participarea la ”Vocea României” i-a adus Oanei celebritatea, la doar 17 ani. Chiar dacă nu a ajuns în finală, Oana Radu i-a impresionat cu vocea sa atât pe jurații emisiunii, cât și pe telespectatorii acesteia. De atunci, a început să colaboreze cu mai mulți artiști cunoscuți. Piesele sale au fost imediat bine primite de un public larg.

Din păcate, pentru Oana au urmat ani cu foarte multă suferință. Ani în care artista a avut mari probleme cu anxietatea și s-a confruntat și cu depresia. Totul ar fi pornit în momentul în care a auzit că iubitul ei a ars, în scara blocului, după ce un vecin l-a incendiat. 

”Eu din cauza atacurilor de panică în situația în care eram, îmi doream să mor. Nu am luat tratament, luam toate ceaiurile de plante posibile și mă rugam la Dumnezeu să mi se facă rău și să mor, să se termine odată pentru că nu mai puteam. În fiecare zi trăiam o tensiune oribilă. Stăteam la spital și așteptam vești, care la un moment dat au început să vină vești bune.

Din momentul ăla eu am zis, omul ăsta va trăi și eu îl voi ajuta. Eu eram în stare să fac tot ca să fie fericit, chiar dacă nu mai aveam nicio treabă, pentru că noi nu mai aveam nicio treabă, chiar dacă locuiam în aceeași casă”, a mărturisit Oana Radu, în emisiunea ”În Oglindă”.