În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 3.780 de noi cazuri confirmate. Numărul total dat de ultimul bilanţ este totuşi o schimbare, asta deoarece este în scădere faţă de 3.957 anunţate duminică şi 601 morţi, în scădere faţă de 651 de decese raportate în intervalul anterior de 24 de ore, potrivit unui comunicat emis de Serviciul italian de Protecţie Civilă.
După moarte, există şi speranţă
Din numărul total al îmbolnăvirilor din Italia, au existat şi oameni care au primit o a doua şansă la viaţă. Astfel, medicii au anunţat oficial că până în această seară s-au vindecat 7.432 de persoane, astfel că sunt 50.418 de persoane care au coronavirus.
Italia, cuprinsă de coronavirus
În Italia, numărul cel mai mare de cazuri de îmbolnăvire cu noul virus chinezesc este înregistrat în regiunea Lombardia, acolo unde sunt 28.761 de persoane îmbolnăvite şi 3.776 de decese.
Urmează regiunea Emilia Romagna, acolo unde sunt 8.535 de cazuri de infectare şi 892 de decese, iar în Veneto sunt 5.505 cazuri şi 192 de decese.
„Este prima zi cu semnale pozitive. Începem să vedem lumina”, a declarat oficial Angelo Borelli, şeful Serviciului italian de protecţie civilă, citat de agenţia ANSA.