Reclamă

Israelul avansează în nordul Fâșiei Gaza, unde atacurile au vizat centrele de comandă ale Hamas. IDF anunță că gruparea teroristă a pierdut controlul asupra regiunii după ce mai mulți lideri au fost uciși. De asemenea, este așteptat ca luptele să avanseze în sud, unde membrii grupării rămași în viață s-ar fi ascuns.

Israelul anunță că nordul Fâșiei Gaza nu mai e controlat de Hamas

Armata Israeliană anunță că a reușit să elimine mai mulți lideri Hamas, în timp ce pe alții i-a pus pe fugă. Militarii au reușit să „curețe” orașul Gaza, cel mai mare din enclavă, iar în următoarea perioadă centrul luptelor ar urma să se mute în Khan Yunis, al doilea cel mai mare oraş.

În ultima săptămână, IDF a reușit să intre în mai multe spitale, unde au descoperit intrări în tunelurile secrete ale teroriștilor. Au fost descoperite și ascunzători de arme, pe care gruparea islamică le-ar fi amplasat strategic lângă civili.

Ahmed Behar, al treilea cel mai important om din Hamas, ar fi fost eliminat în urma atacurilor de vineri. Acesta ar fi cel mai înalt oficial al grupării pe care armata a reușit să-l ucidă până acum.

În vârstă de 76 de ani, bărbatul era membru al biroului politic al Hamas, care guvernează Fâșia Gaza de mai bine de 15 ani.

Alți membri importanți care au fost uciși sunt Ahmed Randor, Ahmed Siam, dar și Asam Dalyis, şeful guvernului Hamas din Gaza, Raukhi Mushta şi Sameh Sarraj, asociaţi apropiaţi ai lui Yehya al-Sinwar.

De asemenea, omorâți au mai fost și Iman Siam, şeful arsenalului de rachete al Hamas din Gaza, Atsam Dealis, premierul de facto al Hamas, şi Matzafa Suaf, publicist şi jurnalist în slujba Hamas.

Israelul consideră că eliminarea acestora înseamnă că teroriștii au pierdut în aceste momente controlul asupra regiunii de nord a enclavei, unde s-au concentrat luptele din ultimele 6 săptămâni.

Restul liderilor Hamas și militarii ar fi fugit și s-ar fi retras în ascunzători din sudul enclavei, unde își pot pregăti următoarele mișcări armate.

 


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro