Reclamă
Reclamă

„Putem să cufundăm Libanul complet în beznă și să distrugem forțele Hezbollah în câteva zile”, a declarat marți fostul membru al cabinetului de război al Israelului, Benny Gantz, într-o conferință susținută la Universitatea Reichman din Herzliya, Israel. Deși armatei israeliene nu i-ar lua mult să lase țara vecină în întuneric, destructurarea grupării Hezbollah ar putea declanșa un război regional mai extins în Orientul Mijlociu, scrie CNN.

Încă de la încheierea războiului din 2006 împotriva militanților libanezi, Israelul și-a planificat revanșa. Dar și Hezbollah s-a pregătit pentru un nou conflict. Arsenalul militanților, potrivit estimărilor israeliene, include cel puțin 150.000 de rachete, din care 5.000 ar fi fost deja lansate din octombrie până în prezent. Liderul grupării, Hassan Nasrallah, a declarat recent că cea mai mare parte a arsenalului Hezbollah rămâne intactă.

CNN a raportat că oficialii israelieni au fost surprinși de nivelul sofisticat al atacurilor Hezbollah asupra rețelei de puncte de observație de la graniță, a dronelor și a sistemelor de apărare anti-dronă. Cea mai mare surpriză a fost o filmare de 9 minute în care o dronă Hezbollah a survolat infrastructura critică din Haifa.

Reclamă

Pe lângă armamentul impresionant, Hezbollah dispune de 40.000-50.000 de luptători, iar Nasrallah a susținut că are la dispoziție peste 100.000 de militanți. Mulți dintre aceștia au dobândit experiență militară în Siria.

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a avertizat că armata Israelului este capabilă să arunce Libanul „înapoi în epoca de piatră”, dar a insistat că guvernul preferă o soluție diplomatică, potrivit The Guardian. Universitatea Reichman a publicat un raport care prevede că militanții aliați ai Iranului vor lansa între 2.500 și 3.000 de rachete pe zi timp de mai multe săptămâni asupra Israelului.

În eventualitatea izbucnirii unui război, ambele părți ar putea provoca pagube serioase. Israelul a bombardat ținte din Siria asociate cu transportul de arme către Hezbollah, dar doar jumătate dintre lovituri au avut succes. Aeroportul Internațional Hariri Rafic din Beirut ar fi prima țintă a Israelului într-un viitor conflict, dar Hezbollah ar putea lovi și Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.

SUA au garantat Israelului sprijinul american într-un eventual război cu Hezbollah, potrivit CNN. De partea militanților s-ar alinia gruparea Houthi din Yemen și milițiile pro-iraniene din Irak și Siria. Liderul militanților Asa’ib Ahl Al-Haq din Irak a avertizat că sprijinul SUA pentru Israel va pune în pericol interesele americane din regiune.

Tensiunile la granița Israelului cu Libanul s-au intensificat în ultimele săptămâni. Mai multe țări, inclusiv Germania, Suedia, Kuweit și Olanda, le-au cerut cetățenilor lor din Liban să părăsească imediat țara. Pericolul izbucnirii unui război regional în Orientul Mijlociu este mai mare ca niciodată.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro