În perioada următoare, mai mulți miniștri din Guvernul condus de generalul Nicolae Ciucă ar putea fi remaniați. Conform unor surse politice, ar fi vorba despre ministrul Energiei, Virgil Popescu și de ministrul de Interne, Lucian Bode. De asemenea, și ministrul Apărării, Vasile Dîncu, ministrul protecției Sociale Marius Budăi și cel al Finanțelor, Adrian Câciu, sunt pe muchie de cuțit.

Miniștrii care ar putea fi demiși!

Conform sursei citate, liderul PNL, Florin Cîțu, ar fi cerut o remaniere guvernamentală a cabinetului condus de Ciucă. Se pare că mai mulți miniștri sunt pe cale de a pleca acasă. Momentan, PSD nu este de acord cu o astfel de decizie, chiar dacă s-a arătat nemulțumit de anumiți miniștri.

Președintele PNL, Florin Cîțu a cerut o amplă remaniere guvernamentală a cabinetului condus de Nicolae Ciucă. Deși nemulțumiri există, în ambele partide, față de activitatea titularilor de portofolii, PSD nu este de acord cu o astfel de decizie.

Se pare că PSD-iștii vor să îi schimbe pe Virgil Popescu și pe Lucian Bode din funcțiile pe care le dețin. La rândul lor, liberalii sunt nemulțumiți de mai mulți social democrați, cum ar fi Marius Budăi și Adrian Câciu, conform Antena 3.

Își pierd locurile de muncă! Cine sunt miniștrii aflați pe muchie de cuțit. Ar putea fi concediați!
Ministrul de Interne, Lucian Bode

Florin Cîțu vrea să evalueze performanțele Guvernului Ciucă

Zilele trecute, Florin Cîțu a anunțat că ar dori să discute în coaliție, după ce au apărut mai multe sondaje de opinie care au măsurat nivelul de încredere al populației în miniștri. Se pare că mai mulți oficiali din PNL sunt acuzați că au dispărut din spațiul public după ce a început conflictul militar dintre Rusia și Ucraina.

Se pare că și gestionarea PNRR-ului este o mare parte din problemă. Acest program nu funcționează atât de bine pe cât s-ar fi așteptat conducătorii.

Florin Cîțu a mai anunțat că va face o evaluare a miniștrilor PNL, dar și a Guvernului în general,  pentru a vedea performanțele.

„Mă interesează, în primul rând, este adevărat, PNL, dar mă interesează şi performanţa Guvernului. Nu voi accepta ca scuză războiul Ucraina că nu putem să facem o reformă sau alta”, a declarat Cîțu.