Reclamă

Irinel Columbeanu nu mai are nevoie în mod cert de nici o prezentare. Fostul milionar și-a câștigat notorietatea cu ani buni în urmă, fiind considerat unul dintre cele mai controversate fețe influente din România. Lucrurile nu au rămas însă la fel ca atunci când era asociat cu această imagine. Asta pentru că Irinel a avut parte de un parcurs al vieții demn de așezat în paginile unei cărți. Ceea ce a și făcut. Agățându-se de acest lucru inclusiv pentru a câștiga câțiva bani, acum, după ce a cunoscut sărăcia.

Irinel Columbeanu nu a avut niciodată 150 de milioane de euro

În jurul numelui Irinel Columbeanu s-au construit scenarii, s-au emis păreri și deseori ironii. Cu siguranță, expunerea pe care fostul milionar a avut-o a contribuit la aceste lucruri. Încă de pe vremea când a acceptat ca alături de fosta lui soție să fie protagoniștii unui reality show. Românii aveau ocazia să vadă prin 2005-2006, asemenea unei telenovele, viața plină de opulență a lui „Iri” și a Monicăi.

În emisiune era pus accent pe luxul suprem în care cei doi trăiau. Mașini de lux, angajați din străinătate, bucătar propriu. Mese întinse organizate la piscină, plimbări cu ambarcațiunea de lux a lui Irinel pe lacul Snagov. Adăugând gențile și accesoriile Monicăi Gabor în valoare de zeci de mii de euro.

Tot acest tablou a stat la baza speculațiilor inclusiv ale presei vremii. De aici a fost vehiculată intens și ideea că Irinel Columbeanu ar deține de fapt o avere de peste 150 de milioane de euro. Se pare însă că lucrurile nu au stat deloc așa. Recent, afaceristul a vorbit deschis despre  averea pierdută. Irinel a menționat în cadrul unui Podcast că nu a deținut niciodată o asemenea sumă de bani.

Nu a fost niciodată vorba despre o asemenea sumă.”, a mărturisit afaceristul.

De aici și explicația legată de pierderea subită a întregii averi. În mod cert, mulți s-au întrebat cum a reușit să piardă Irinel Columbeanu toată avuția de 150 de milioane de euro, dacă a făcut un singur împrumut de 5 milioane de euro la bancă, bani pe care nu a putut să îi mai restituie. Evident, explicația logică ar fi că acesta nu a deținut niciodată suma fabuloasă care se vehicula în presă.

Irinel Columbeanu se ocupă în continuare cu afaceri

Deși toată lumea credea că trăiește singur, părăsit de prietenii de altădată, în sărăcie lucie, nu este deloc așa. Irinel Columbeanu are în continuare afaceri de care se ocupă. Nu toate sunt însă ale lui. Fostul milionar a dezvăluit că unii dintre prietenii lui au încredere în capacitățile lui de manageriere. Astfel, a primit câteva proiecte pe mână de care să se ocupe.

Am în jur oameni care cred în continuare în mine. Astfel mi-au dat ocazia de a le multiplica banii.”, a spus fostul soț al Monicăi Gabor.

Totuși, Irinel Columbeanu a dezvăluit care sunt domeniile de activitate în care este implicat acum. Oricum, după lansarea celor două volume de carte în care își povestește viața, face bani și din vânzarea acestora. Fostul milionar menționează în volumele lui nu doar despre avere și pierderile în acest sens. Fiecare prezență feminină care i-a trecut prin viață, dar și prin pat este amintită în rândurile acestor volume. Romanița Iovan, Blanche, Anna Lesko, precum și Monica Gabor, sunt personaje în scrierile afaceristului.

Nu regretă că a rămas fără avere

În mod cert, o decădere de la bogăția supremă, la sărăcie, ar îngenunchea pe oricine. Mai concret, modul în care Irinel a trecut de la o impozantă vilă la Izvorani, cu Rolls Royce-ul la scară, la un apartament cu chirie de la periferia Capitalei. Fostul partener al Monicăi Gabor nu s-a lăsat însă doborât de acest context. Mai mult, Iri, a concluzionat că acum duce o viață mult mai liniștită decât atunci.

Cred că facem greșeli în viață ca să ne ascuțim mintea. Nu regret că am rămas fără ele.(n.r bogății).”, susține fostul milionar.

Casa de la Izvorani, mistuită de flăcări

Vila lui Irinel Columbeanu de la Izvorani nu doar că a fost pierdută de afacerist ci a ajuns o ruină mistuită de un incendiu puternic. Impozanta casă a fost construită de către tatăl fostului milionar, alături de in arhitect din Statele Unite ale Americii. Vila avea lucruri valoroase în interior, printre care vitralii, statui și tablouri. Toate au ajuns scrum în urma evenimentului nedorit. Irinel Columbeanu este însă convins că incendiul nu a fost întâmplător ci ar fi fost pornit intenționat.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro