Când îți vine în minte numele lui, îți imaginezi lux, bani cu duiumul și case scumpe. Într-un cuvânt…opulență. Ei bine, aceste lucruri țin de trecut, pentru că, în prezent, Irinel Columbeanu nu își mai permite să se plimbe în mașini luxoase și să fie înconjurat de o mulțime de domnișoare. Irinel Columbeanu a fost considerat, în urmă cu câțiva ani, unul dintre cei mai bogați oameni din țara noastră. În ultima vreme, lucrurile s-au schimbat radical.
Motivul pentru care Irinel Columbeanu a sunat-o în miez de noapte pe fosta sa soție, Monica Gabor
Fostul milionar a sunat-o în miez de noapte pe Monica Gabor, femeia care i-a dăruit o fetiță, ca să o invite la lansarea celui de-al doilea volum al cărții intitulate „Istoriile unui vehement – Ipocrația”. Cei doi sunt divorțați, dar, de dragul fiicei lor, Irina, țin legătura, se înțeleg și se respect. Irinel Columbeanu își dorește ca la lansarea celui de-al doilea volum al trilogiei să fie prezentă și mama fiicei sale. Lansarea va avea loc în cursul lunii februarie.
„E o diferență de 10 ore, așa că am vorbit cu ea la miezul nopții. Am vorbit de toate. I-am spus că mi-ar face plăcere dacă ar putea veni și ea și Irina la lansarea celui de-al doilea volum, care va fi în februarie anul acesta. A zis că studiază varianta, să mai vadă, că mai e ceva timp. Irina o să aibă școala, la ea e mai dificil. Sunt un om discret, nu-mi place să întreb prea multe… .
[…]
„Vreau să vină la lansare, așa ar fi frumos. Nu vreau însă să-i fac probleme, eu am invitat-o. De acum un an nu a mai fost în țară. Anul trecut în februarie ne-am întâlnit, de aceea m-am și gândit că poate vine și anul ăsta. Atunci m-am văzut cu ea, nu și cu Irina. S-a dus la Bacău, și după ne-am întâlnit”, a declarat în exclusivitate Irinel Columbeanu pentruPlayTech.ro.
Anul trecut, Irinel Columbeanu și-a lansat prima carte din trilogia „Istoriile unui vehement – Ipocrația”, eveniment la care, din păcate, fosta soție, Monica Gabor, și fiica sa, Irina, nu au avut posibilitatea să ajungă. Cu toate acestea, cele două i-au transmis mesaje din America, scriindu-i că îi sunt alături.
De când nu mai duce grija milioanelor, Irinel Columbeanu este mai liniștit. Recunoaște că banul este un viciu și, de multe ori, din cauza lui, poți tenta la lucruri necinstite. Cât despre incendiul vilei din Izvorani, fostul afacerist este nostalgic. Acesta a rămas cu amintiri plăcute din „palatul” în care, cândva, se simțea cel mai răsfățat om.