Cântăreața Irina Rimes a fost aleasă de Ministrul Culturii pentru a ocupa funcția de ambasador al Zilei Constantin Brâncuși, eveniment care va avea loc pe data de 19 februarie. Inițiativa ministrului a înfuriat mii de români, iar juratul de la Vocea României a intrat într-un scandal de proporții.
Printre zecile de vedere care au jignit-o pe Rimes s-a aflat și Oana Roman, cea care a dezbătut modul în care s-a prezentat Irina la conferința de presă ce a avut loc la Muzeul de Artă.
Declarația Irinei a stârnit zeci de discuții
„Probabil că o să postez despre asta. O să vorbesc cu oamenii de pe conturile mele despre eveniment.
Eu sunt mai mainstream, aşa, de mică am ştiut de Coloana infinitului şi nu înţelegeam de ce se numeşte aşa. Când am văzut-o pentru prima dată am avut impresia că a făcut mereu parte din lumea mea. Eu am un mare respect pentru domnul sculptor”.
De la această declarație, românii au izbucnit în mediul online.
Ce declară Oana Roman
„Ideea e ca ea o fi bună pentru generația tânără dar, cu scuzele de rigoare, efectiv nu o duce capul și e si incultă grav. Așa e și mare parte din generația pe care o reprezintă. Habar n-au cine e Brâncuși, dar nici nu-i interesează. Trăiesc foarte bine fără să știe nimic.
Ea nu s-a documentat pentru că, evident, nu o interesează și nu are simțul penibilului pentru că e proastă. E nasol ce zic, dar e adevărat. Grav e că au lăsat o să bată câmpii în halul ăsta. Ceea ce înseamnă că nici ei nu sunt mai deștepți ca ea”, a scris Oana Roman.