Irina Fodor face ce face și ajunge din nou în gura fanilor. Prezentatoarea a gafat din nou, iar fanii, ca de obicei, i-au taxat atitudinea. Irina nu stă cel mai bine la capitolul discursuri, mai ales înainte de eliminarea echipelor, iar asta s-a văzut din nou aseară.

Irina Fodor nu prea stă bine la capitolul discurs de adio

Ultima etapă din Georgia a fost de departe una foarte grea în care concurenții și-au întins nervii la maxim. Echipele intrate în cursa pentru ultima șansă au trebuit să facă față probelor solicitante date de Irina. Temperaturile ridicate de 40 de grade și-au spus și ele cuvântul. Asta s-a văzut în atitudinea concurenților care au fost de foarte multe ori tentați să renunțe.

Spre uimirea tuturor, Adriana și fiica ei, Maria Speranța au dus la capăt și această cursă pentru ultima șansă. Și nu oricum, ci ieșind pe primul loc, după cum a spus Irina Fodor. Natanticii au ieșit pe locul doi și, în loc să se bucure că au prins bilet către Iordania, cei doi au aruncat cu săgeți la testimoniale către echipa Patriziei.

Patrizia și fiul ei au ajuns pe ultimul loc și, din păcate pentru ei, piatra scoasă de Irina Fodor a fost una roșie. Francesco a fost cel care a motivat-o toată competiția pe Patrizia, dar în etapa de aseară a evitat să facă asta. Problemele de sănătate ale Patriziei, dar și temperaturile ridicate l-au făcut pe Francy să nu mai fie la fel de competitiv.

Irina Fodor, taxată din nou din cauza atitudinii de la eliminarea Patriziei. ”Vulpița de Irina n-a mai plâns acum”

Prezentatoarea nu a fost tristă de plecarea Patriziei

Irina Fodor și-a obișnuit fanii că înainte de fiecare moment al dezvăluirii pietrei să țină un discurs. Dată trecută, când în față au fost Natanticii, Irina a început să plângă cu lacrimi de crocodil; chiar dacă aceștia nu au fost eliminați. De dată asta, la plecarea Patriziei, prezentatoarea aproape că nu a avut nicio reacție, iar asta i-a făcut pe fani să o taxeze din nou.

“Săptămâna asta, Irina Fodor nu a mai plâns. Și-a luat rămas bun cu zâmbetul pe buze. Săptămâna trecută plângea.”, “Ce să vezi?! De dată asta nu a mai plâns nimeni”, “Vulpița de Irina a plâns săptămâna trecută, acum…”, au fost doar câteva dintre reacțiile fanilor.