Filmările pentru „America Express” au ajuns la final în urmă cu câteva zile. Atât concurenții, cât și Irina Fodor împreună cu echipa de producție s-au întors pe plaiurile mioritice.
Prezentatoarea reality show-ului, Irina Fodor, dezvăluie faptul că noul sezon al acestei emisiuni va fi o surpriză cu adevărat plăcută pentru publicul telespectator. De la locații, concurenți și până la misiunile pe care le-au avut de îndeplinit cele nouă echipe, totul a fost la superlativ.
Irina Fodor: „Un proiect pe care nimeni nu îl va uita prea curând..”
„America Express va lua prin surprindere pe toată lumea, sunt convinsă! Exotismul locurilor în care am ajuns, concurenții de anul acesta, misiunile, jocurile, toate au format un proiect pe care nimeni nu îl va uita prea curând, vă garantez. Deocamdată, până va fi difuzat, cu toții ne vom lua o vacanță lungă și, cred eu, binemeritată.” a declarat Irina Fodor pentru spectacola.ro
Nici bine nu au revenit în țară, că s-a și aflat care au fost echipele ce au ajuns în ultima etapă a show-ului. Echipele care s-au luptat pentru marele premiu al emisiunii sunt compuse din Cătălin Scărlătescu-Doina Teodoru, Cătălin Bordea-Nelu Cortea şi Andreea Bălan-Andreea Antonescu.
„În exclusivitate, pentru urmăritorii paginii de instagram @viperele vesele, vă anunțăm că, astăzi, 21.07.2022, ora 02.01, America Express a ajuns din Bogota via Cartagena – Amsterdam, la Bucureşti. În data de 18.07.2022 a fost filmată finala emisiunii America Express, Antena 1, filmare care s-a încheiat aproape de miezul Instagram @viperele vesele nopții. Cătălin Scărlătescu-Doina Teodoru, Cătălin Bordea-Nelu Cortea şi Andreea Bălan-Andreea Antonescu sunt cele trei echipe semifinaliste ale emisiunii America Express.” a transmis pagina de Instagram @viperele_vesele
Deși fanii emisiunii s-ar fi așteptat ca „America Express” să se difuzeze în toamna acestui an, veștile nu sunt tocmai bune. Se pare că noul sezon al emisiunii va intra în grila postului Antena 1 la începutul anului viitor.