Purtătorul de cuvânt al autorităţilor judiciare din Iran a declarat public faptul că protestatarii arestaţi sunt oficial consideraţi duşmani ai Revoluţiei Islamice.

Este vorba despre miile de iranieni care au ieşit în stradă şi au scandat demiterea autorităţilor ale căror decizii au dus la atacul avionului Ukraine International Airlines, soldat cu 180 de morţi.

Protestele au fost organizate de studenţii iranieni care au scandat puternic împotriva liderului spiritual, Ayatollah-ul Khamenei, şi să catalogheze regimul de la Teheran drept unul criminal.

„Cei care au fost arestaţi la Ahwaz au fost identificaţi drept duşmani ai Revoluţiei Islamice. Au participat la un atac terorist asupra sediului poliţiei, în urma căruia doi soldaţi au devenit martiri, iar alţii au fost grav răniţi. Unii dintre protestatari au intenţionat să înregistreze acţiunile lor pentru a le distribui pe reţelele de socializare. Au fost însă arestaţi şi judecaţi. Dintre ei, trei au fost condamnaţi la moarte prin spânzurare, iar alţii au primit condamnări la închisoare ce variază între 5, 10 şi 15 ani“, a declarat pentru ISNA purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiţiei.