Mitropolitul Teofan este de părere că și preoților și voluntarilor ar trebui să li se permită să mergă să ofere o pâine sfințită și lumină.

,,Este bine că autorităţile au încredere în administratorii pieţelor şi în patronii de magazine alimentare sau de farmacii, dar credem că şi Biserica se poate organiza eficient, cu simţ de răspundere. A dovedit-o chiar în aceasta perioadă, asigurând prin voluntari distribuirea de pachete şi ajutoare celor aflaţi în nevoie.

Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, obiecte sau alimente, la fel credem ca şi un preot sau un voluntar, respectând regulile de distanţare, pot oferi o pâine sfinţită ambalată şi pot aprinde lumânarea celui din faţa lor.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Cum o persoana poate merge la lucru, la piaţă sau la farmacie de mai multe ori pe săptămână, aceeaşi persoană ar putea veni de Paşti, pentru un minut, în faţa Bisericii sale sau la cimitir, pentru a aprinde o lumânare. E greu de înţeles de ce acest lucru n-ar fi posibil”, a afirmat mitropolitul Moldovei, potrivit Agerpres.

Mitropolitul Teofan, a reamintit totodată despre cât de mult s-a implicat Biserica în această luptă împotriva pandemiei de coronavirus.

„Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare şi, aşa cum se cuvine, cu rugăciune, post şi pocăinţa. Ne-am alăturat apelurilor autorităţilor şi am îndemnat credincioşii să respecte cu maximă stricteţe regulile stabilite pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.

Ne-a durut atunci când credincioşii nu au avut posibilitatea să participe la slujbe măcar într-un număr limitat, în aer liber, respectând distanţarea socială. E greu, foarte greu, de asemenea, de purtat pentru arhierei şi preoţi faptul că mulţi credincioşi nu au mai putut să se spovedească sau să se împărtăşească în acest post”, a mai spus Teofan.