Au trecut aproape patru luni de când Petrică Cercel s-a stins din viață. Chiar și așa, durerea pierderii tatălui nu va trece vreodată. Recent, fiul acestuia, Ionuț Cercel a postat un mesaj de-a dreptul emoționant. 

Mesajul dureros postat de fiul lui Petrică Cercel

Nimic nu poate alina durerea din sufletul copiilor lui Petrică Cercel. Chiar dacă au trecut câteva luni de la moartea tatălui lor, copiii nu își uită părintele. Ionuț Cercel a postat un mesaj de-a dreptul emoționant pe Facebook, care a strâns mii de reacții. Nimeni nu s-ar fi gândit că infecția cu noul tip de coronavirus îi va aduce sfârșitul celebrului manelist.

,,Și dacă aș reuși să vorbesc cu Dumnezeu i-aș spune: Tu ai mulți îngeri, dă-mi-l înapoi pe al meu”, a scris Ionuț Cercel, pe Facebook.

Din momentul în care tatăl său a murit, Ionuț Cercel a ales să se retragă din lumina reflectoarelor pentru o vreme. Acesta și-a găsit liniștea alături de partenera sa și a încercat să țină unită familia, așa cum făcea și Petrică Cercel. Durerea imensă lăsată în urmă nu a putut fi compensată cu nimic.

Nu doar rudele și apropiații au fost surprinși de vestea că Petrică Cercel nu mai este, ci și publicul. Artistul s-a confruntat cu probleme de sănătate destul de serioase după ce a fost testat pozitiv la virusul Covid-19, infecție pe care nu a luat-o prea în serios. Acesta a crezut că este doar o situație temporară și a ajuns pe mâinile medicilor, dar a fost prea târziu. Atât pentru rude, cât și pentru fani, Petrică Cercel a fost omul apreciat de toți. Ionuț Cercel nu face decât să ducă mai departe renumele tatălui și talentul moștenit de la artistul apreciat de o țară întreagă. Cei doi erau văzuți mereu împreună, semn al iubirii necondiționate dintre tată și fiu.