Ion Țiriac a fost mereu un afacerist care a știut cum să își investească banii. A petrecut și s-a distrat pe cinste în anii tinereții, însă, acum, ia în calcul alte situații. Spre surprinderea tuturor, milionarul a bifat una dintre cele mai neobișnuite achiziții. Și anume, și-a cumpărat locul de veci.
Ion Țiriac se numără printre cei mai bogați oameni din România și nu numai. De-a lungul timpului, acesta a strâns o avere impresionantă. Milionarul nu s-a uitat niciodată la bani, mai ales atunci când a fost vorba de investiții pentru propria persoană. Recent, acesta și-a cumpărat locul de veci care nu este deloc unul banal.
La cei 83 de ani ai săi, Ion Țiriac a plătit o avere pentru cripta în care va dormi somnul de veci. Afaceristul a plătit suma unui apartament decent în buricul Capitalei pentru locul său de veci. Mai exact, 80.000 de euro a costat parcela care, acum, se află în posesia lui Țiriac. Pe respectiva suprafață de pământ pot fi construite 12 cripte subterane și 6 cripte supraterane.
Ion Țiriac știe cum va împărți averea
Dar asta nu este tot. Ion Țiriac și-a ales strategic locul de veci, în funcție de vecini. Și, pentru că au fost prieteni o viață întreagă, se pare că vecinul lui de criptă este nimeni altul decât Ilie Năstase. Cei doi s-au sfătuit mult timp și au ajuns la concluzia că este cel mai bine să fie unul lângă celălalt la Cimitirul Bellu.
Afaceristul nu a rezolvat doar problema locului de veci, ci și pe cea a testamentului. Milionarul are 33 de copii, însă, doar trei poartă numele lui și sunt recunoscuți oficial. Totuși, averea afaceristului va fi împărțită în mod egal între toți copiii, tocmai pentru a nu exista certuri după moartea sa. Momentan, nimeni nu a avut nimic de obiectat la adresa deciziei sale.