Reclamă

Ion Țiriac este unul dintre cei mai bogați oameni. Fostul mare jucător de tenis a fost invitat în cadrul unei emisiuni, unde și-a spus părerea despre război, dar și amintirile pe care le din acea vreme.

În discursul pe care l-a susținut în emisiune, Ion Țiriac a mărturisit că este un om al războiului.

Ion Țiriac: „Am trăit războiul eu”

„Eu sunt băiatul cu războiul. Adică am trăit războiul eu, avioanele fiind pe sus, cu bombe, cu toată treaba asta. Și am mai trăit și anii cincizeci. Ăia au fost grei. Începând din patruzeci și nouă-cincizeci, până când cincizeci și doi, trei, patru, cinci. Grei de tot. Din toate punctele de vedere. Mâncare, îmbrăcăminte, tot ce vrei.”, a spus acesta în cadrul emisiunii unde a fost invitat.

@mentalitate

Oare cati viitori miliardari s-au nascut in metroul din Kiev? #razboi #ucrainavsrussia #iontiriac #fypromania🇷🇴🇷🇴 #fypromania

♬ Epic Emotional – AShamaluevMusic

2. Ion Țiriac, despre întâlnirea cu Vladimir Putin, care s-a anulat

„Nu l-am cunoscut (n.r. pe Vladimir Putin) cum l-am cunoscut pe Trump. Știți foarte bine că Putin este președintele de onoare al Federației Internaționale de Judo. (n.r. a fost suspendat din funcție). Eu și Năstase trebuia să mergem să luăm ceaiul cu el la Viena acum 4-5 ani, dar eu a trebuit să plec să-mi văd familia și nu l-am cunoscut pe domnul Putin”, a mai spus el, potrivit gsp.ro

3. ” Suntem aproape de Rusia”

„Noi putem să jucăm un rol mult, mult, mult mai înalt (n.r. în războiul din Ucraina). Într-o formă de diplomație, decât într-o formă belică. Suntem foarte aproape de Rusia. Și ca istorie, de atâtea sute de ani, tot mereu am avut de-a face cu rușii, rușii, rușii… Nu știu, când o începe Putin să spună ‘România și Polonia’… Suntem foarte aproape!

Nu mi-e teamă pentru că sper că rațiunea prevalează. Că o fi Biden, că o fi Putin, NATO, domnul Geoană… Însă trebuie ținut cont că noi suntem cei mai aproape geografic! Eu sunt ăla cel mai aproape.”, a mai spus Ion Țiriac, potrivit sursei citate mai sus.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro