Dosarul Revoluției a fost trimis iar în judecată și arată trei inculpați. Printre aceștia se numără și Ion Iliescu, fostul președinte al României. Dosarul a mai fost trimis la instanţă în aprilie 2019, însă Instanţa supremă l-a restituit la Parchetul Militar pentru remedierea mai multor probleme din rechizitoriu. Ce acuzații i se aduc lui Ion Iliescu?
Dosarul Revoluției a fost trimis din nou în instanță de procurorii militari. În cadrul acestui dosar fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ. Cei trei sunt acuzați de crime împotriva umanităţii.
În cazul lui Ion Iliescu, acesta este acuzat că a indus în eroare opinia publică, prin aparițiile televizate, dar și comunicatele emise. Fapte ce au dus la amplificarea „psihozei generalizate a terorismului”. De asemenea, este acuza că acțiunile sale au generat o stare de „pericol iminent și grav pentru mare parte a populației civile”.
Acuzațiile ce i se aduc lui Ion Iliescu
„Inculpatul Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.
Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului. Psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.
Aceleași fapte ale inculpatului Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile, de pe întregul teritoriu al României.”, se arată în comunicatul Ministerului Public.