Președintele României s-ar putea confrunta cu o amendă usturătoare din cauza declaraţiilor făcute pe tema legii autonomiei Ținutului Secuiesc.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost solicitat să verifice declaraţiile lui Iohannis, asta după ce Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre” a depus o cerere în acest sens.

Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat, pentru Mediafax, că plângerea a fost înregistrată.

„Prin declarația rostită de el se creează o atmosferă dezagreabilă la nivelul comunității maghiare. Agravează situația și faptul că domnia sa are calitatea de Președinte al României, ceea ce insuflă sentimentul că însuși statul român acționează împotriva cetățenilor săi de etnie maghiară”, potrivit sesizării transmisă de Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre” la CNCD.

Klaus Iohannis a ieşit public miercuri şi a susţinut că „este incredibil ce se întâmplă în Parlament! PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD, ce înțelegeri se fac în Parlamentul României”.

Ce a declarat Iohannis, după ce a spus că PSD „se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”.

„Asta înseamnă o majoritate toxică. Se înțelege acum mai bine de ce am vrut alegeri anticipate: nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD, împotriva României și a românilor. Este inadmisibil așa ceva”, a declarat Iohannis.