Klaus Iohannis vine cu un anunț important în urma discuțiilor recente cu oficialii NATO și ceilalți lideri ai lumii. S-au luat decizii importante la nivelul Alianței după ce mai multe drone rusești s-au prăbușit pe teritoriul țării noastre.
Iohannis, discuții cu NATO despre dronele prăbușite în România
Klaus Iohannis a luat parte recent la reuniunea Comunitatii Politice Europene de la Granada, la care au luat parte liderii lumii din NATO. S-a discutat despre invazia Rusiei asupra Ucrainei, dar și despre situația României, unde recent au fost descoperite fragmente de drone rusești.
Președintele României a susținut că NATO ia în serios această amenințare, pe care a catalogat-o drept crimă de război.
Oficialii NATO au decis să își crească prezența pe teritoriul României, pentru a spori atât securitatea în regiune, dar și a Mării Negre, un punct de interes importat.
Iohannis a anunțat că vor fi trimise avioane suplimentare pentru poliția aeriană, dar și o apărare antidronă suplimentară în Tulcea, în regiunile din apropierea graniței cu România.
Armata a mutat mai multe arme de apărare în zonă și sperăm să nu apară incidente nedorite. Oricum aceste atacuri asupra porturilor ucrainene sunt crime de război, pentru că acolo sunt doar infrastructuri civile., a mai transmis președintele Iohannis.
Ce se întâmplă deja în Tulcea, unde s-au prăbușit dronele
Ca măsuri preventive pentru populația din Tulcea, autoritățile române au implementat sistemul RO-Alert, care-i anunță pe oameni când este pericol și trebuie să se adăpostească.
În zonele în care nu există semnal, iar mesajele nu pot fi transmise la populație, au fost mobilizate forțe ISU, care circulă cu megafoane și-i îndeamnă pe civili să se pună la adăpost.
În plus, cadre militare au fost trimise în zonă, unde au fost construite mai multe adăposturi. Oamenii vor putea apela la ele pentru siguranță în caz de nevoie.
Până acum, pe teritoriul țării noastre au fost descoperite resturi de la trei drone rusești. Din fericire, aceastea s-au prăbușit în zone de vegetație, astfel că nu au existat victime sau pagube materiale.