Reclamă

Ioana tufaru și soțul ei au fost fericiți să primească ajutorul din partea latifundiarului Gigi Becali care le-a oferit un acoperiș deasupra capului. Cei doi s-au mutat în noua  garsonieră alături de micuțul Luca, fiul lor care are deja vârsta de 4 anișori, nefiind nevoiți să mai doarmă pe străzi așa cum s-a întâmplat pentru o bună perioada din viața lor.

Dacă până la aplicarea măsurilor atunci când România a intrat în stare de urgență , iar mii de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, cei doi soți se descurcau binișor cu toate cheltuielile casei, în prezent, aceștia fac față cu greu situației.

”Suntem la limită cu banii. Ne descurcăm greu trei persoane. Soțul e în șomaj tehnic, mai ia doar 1.000 de lei. Eu am ajutorul, dar tot e greu. Încercăm să avem măcar strictul necesar. Făînă, pâine, legume avem în principiu, dar ne-ar mai fi necesare și alte lucruri. De Paște am înroșit câteva ouă și am făcut niște sarmale. Ai mei nu prea mănâncă cozonac și pască, așa că am luat altceva care să ne ajungă”, mărturisit  Ioana Tufaru.

În trecut, actorii colegii ai fostei actrițe Anda Călugăreanu o mai ajutau din când în când pe Ioana. In prezent, dată fiind situația de izolare la domiciliu, femeia nu mai are parte nici de acest ajutor pe care a declart în repetate rânduri că îl apreciată din tot sufletul.

”Nici prietenii de la teatru nu mă pot ajută pentru că sunt izolați. Era foarte important ajutorul lor. Dar uite, nu mai putem ieși din case. Nici eu nu am mai ieșit. Băiețelul nu prea înțelege de ce nu ieșim. S-a plictisit, pentru un copil e greu într-o garsonieră. Ne tot jucăm cu el. ”

Mama Ioanei Tufaru, anda călugăreanu a pierdut lupta în anul 1992 cu un cancer pulmonar care a accelerat foarte agresiv. De atunci, Ioana nu a mai dus niciodată o viață la fel de ușoară precum perioada pe care a mai prins-o alături de mama ei.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro