Ioana și Ilie Năstase formează unul din cuplurile „năbădăioase” de pe scena mondenă românească. Aceștia au trecut de-a lungul relației prin multe, iar despărțirile cu scandal, dar și împăcările armonioase nu i-au ocolit. Acum, după ce ajunseseră, din nou, în pragul divorțului, au revenit la sentimente mai bune și au renunțat la despărțire. Însă, împăcarea a venit și cu unele „sacrificii”.
Ioana și Ilie Năstase sunt un cuplu dinamic și este clar că monotonia nu are loc în relația celor doi. Certurile au fost multe, s-au făcut acuzații grave, dar apele par că s-au liniști, iar cei doi sunt iar împreună. Recent, Ioana Năstase a vorbit despre relația ei și a dezvăluit care este secretul ce îi ține împreună.
Ioana Năstase pare că a învățat cum să gestioneze relația cu partenerul de viață, iar acum totul este bine. Însă, pentru ca lucrurile să meargă așa cum trebuie, bruneta a trebuit să facă unele concesii și să lase de la ea.
„Eu îi dau libertatea pe care și-a dorit să o aibă întotdeauna, să facă ce își dorește, să meargă unde vrea. Chiar dacă mie nu îmi plac cluburile, lui i-am permis să meargă. Trebuie să facă ce îl face să se simtă bine. Am încredere în mine și știu că, dacă trebuie ca un anumit lucru să fie al tău, atunci o să fie. Îmi place să trăiesc frumos și curat.”, a declarat Ioana Năstase, potrivi ego.ro.
Ioana și Ilie Năstase, relație tumultoasă
Istoria amoroasă a Ioanei și a lui Ilie Năstase a fost una năbădăioasă, presărată cu tot felul de întâmplări. De la scandaluri, la acuzații de violență, la divorț și împăcări fulgerătoare. Cei doi au trecut prin multe împreună, iar recent un alt episod scandalos le-a adus despărțirea.
Ultima despărțire a venit după ce Ioana a fost agresată sexual de o femeie, de față cu soțul său. La vremea respectivă, bruneta a fost deranjată de faptul că Ilie Năstase nu a intervenit și nu i-a luat apărarea.
„Am venit la mall să scot niște bani, nu mai aveam, nu am ieșit de 3 zile. M-am intersectat cu Ilie, a venit la mașină, l-am rugat să nu se apropie. Trebuie să recunosc că am simțit o moliciune a corpului, o teamă, nu știu cum să explic. Când am coborât din mașină, am văzut că vine spre mine. Mi-am lăsat capul jos pentru a nu îl privi, ca să nu îl văd, măcar o perioadă, cât să pot să îmi revin.
Mă așteptam ca în seara respectivă să îmi ia apărarea și să facă ceva, măcar să se ridice de la masă, i-am spus de câteva ori să plecăm. El insista să mai stăm 5 minute, de la 5 s-au făcut 20 și tot așa. Tragedia a fost prelungită pentru mine.”, a declarat Ioana Năstase, în urmă cu ceva timp.