Ioana Grama este una dintre veteranele online-ului. Influencera se numără printre primele vedete de la noi care au avut curajul să spună că se fac sume frumoase din online. Și, cum a fi influencer este un job cu normă întreagă pentru ea, șatena trebuie să se asigure că arată mereu ca scoasă din cutie.

Ioana Grama este un nume foarte cunoscut în online. De-a lungul timpului, clujeanca a reușit să adune o comunitate destul de mare de fani. Deși nu este singura în acest domeniu, se pare că sute de mii de persoane preferă să stea cu ochii pe conținutul postat de șatenă. Dar, chiar dacă are sute de mii de admiratori, asta nu înseamnă că duce lipsă de cârcotași.

Grama a preferat să stea departe de aparițiile media, iar asta pentru că mai mereu genera un val de controverse. Publicul se lega constant de stilul ei de viață, dar și de ușurința cu care face banii. Prea puțini au fost cei care au realizat că pentru o simplă postare pe Instagram, se mobilizează zeci de persoane. Dar, astea nu sunt singurele aspecte de care s-au legat vocile din online.

Ioana Grama a ajuns pe mâna medicului estetician. Transformarea radicală pe care și-a făcut-o vedeta
Social media

Ioana Grama se perfecționează pentru a scăpa de criticile din online

Ioana Grama a fost de multe ori criticată pentru aspectul fizic, în special, pentru nas. Cei care au avut ocazia să o vadă naturală și neperfecționată cu ajutorul filtrelor, au criticat-o la unison. Și, pentru că s-a săturat să încaseze fel de fel de critici, Ioana Grama a decis să se transforme să fie pe placul celor din online.

Fără să stea prea mult pe gânduri, aceasta s-a dus la medicul estetician și și-a corectat nasul. Grama nu a avut aceeași tărie de caracter ca Lidia Buble, ci a cedat imediat presiunilor din online. Momentan, intervenția este destul de recentă, iar fanii nu au avut ocazia să vadă rezultatul final.

@sanziananegru cand se opereaza sor’ta mai mica si in sfarsit poti sa faci misto de ea @Ioana Grama ♬ original sound – Sanziana Negru