Reclamă

Ioana Ginghină se numără printre actrițele veterane ale teatrului românesc. Cum adoră să fie în lumina reflectoarelor, vedeta trebuie să arate impecabil, iar recent, a vorbit despre micile secrete care o ajută să aibă o siluetă de invidiat la 44 de ani, după ce mai multe internaute au fost curioase de trucurile sale. 

Ioana Ginghină: „De 4 ani reușesc să mă mențin la aceeași greutate

Într-o postare distribuită în mediul online, actrița a mărturisit că de patru ani a rămas la același număr de kilograme, dar acest lucru nu a fost așa de ușor pe cât parte.

Cu puțină voință și multă disciplină, Ioana Ginghină reușește să se mențină în formă, respectând două reguli extrem de populare printre femeile care țin la silueta lor: ultima masă înainte de ora 18:00 și evitarea alimentelor care conțin zahăr ori cele făinoase, despre care se spune că influențează cel mai mult numărul de kilograme.

„De 4 ani reușesc să mă mențin la aceeași greutate.
Nu este însă ușor, dar nici foarte greu nu e. Trebuie doar să am disciplina culinară și să fac cât mai puține excese.
Secretul este :
– nu mănânc după ora 18:00
– evit zahărul și făinoasele”, a scris Ioana Ginghină în dreptul postării distribuite pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Ioana Ginghina (@ioanaginghina)

Pe lângă regulile ce țin strict de alimentație pe care le respectă cu sfințenie, Ioana Ginghină a apelat și la câteva proceduri, care au ajutat-o să topească grăsimea de pe abdomen. În urmă cu ceva timp, actrița mărturisea că nu își mai dorește să slăbească, ci să își mențină aceeași greutate, întrucât acest lucru ar avea consecințe și asupra pielii sau la nivelul feței.

Astfel că, pentru a topi grăsimea de pe abdomen, Ioana Ginghină și-a făcut injecții cu enzime. Actrița a găsit modalitatea perfectă de a scăpa de această problemă și se declară mulțumită de rezultate.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro