De ceva timp, Ioana Ginghină trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Cristi Pitulice. Relația celor doi pare să meargă perfect, iar în curând vor ajunge în fața altarului. Ioana Ginghină a trecut deja prin două mariaje eșuate, însă este sigură că de această dată a învățat cum trebuie să meargă lucrurile și ce trebuie să facă fiecare partener în relația de cuplu.

În curând, Ioana Ginghină o să bifeze a treia căsătorie, însă de această dată va face lucrurile ca la carte. Actrița pare că a învățat din greșelile trecutului și este pregătită să spună din nou un mare „Da”. Aceasta a vorbit despre rolul bărbatului și al femeii în relație și a împărățit câteva din „secretele” iubirii. Însă, cel mai important lucru, potrivit spuselor ei, este ca ambii parteneri să își dorească să facă relația să funcționeze, totul fiind un joc de echipă.

„Nu mă număr printre femeile care își doresc egalitate cu bărbatul. Nu am cum să fiu egală cu el, nu pot fizic și nici psihic, deci îmi place și vreau să fiu femeie și să fac ce fac femeile.Nici el, bărbatul, nu are cum să fie ca mine sau să facă ce fac eu, dar este o părere personală și nu aici vreau să ajung (…)

Și noi avem nevoie de afecțiune, de încurajare, de susținere și de mici surprize ca să știm că suntem apreciate și iubite. Relațiile sunt joc de echipă. Toată lumea trebuie să «tragă», dacă se vrea o relație fericită și împlinită”, a scris Ioana Ginghină pe blogul ei.

Ioana Ginghină, secretele unei relații fericite! Ce spune actrița despre rolul bărbatului într-un cuplu
Instagram

Ioana Ginghină, din nou în fața altarului

Ioana Ginghină și Cristi Pitulice sunt gata să facă pasul cel mare, iar evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în acest an. Ioana Ginghină știe exact cum va arăta totul și a început pregătirile.

Anul trecut, chiar de ziua sa, Ioana Ginghină a fost cerută în căsătorie. Actrița a spus un mare „Da”, iar anul acesta va avea loc nunta. Cei doi nu intenționau să se grăbească, doar că un lucru i-a determinat să apese pedala de accelerație. Ioana Ginghină și Cristi Pitulice au luat decizia de a se căsători cât mai curând, după ce niște prieteni apropiați le-au cerut să fie nași.

„Nu e o surpriză. Este o prietenă de-a mea.(…) A fost drăguț că ne-au cerut să le fim nași, nu ne ceruseră oficial, eu vorbisem doar cu ea ca prietenă.(…) Va trebui să ne căsătorim și noi. Noi nu vrem neapărat o nuntă mare, vrem o petrecere acolo și gata!”, a declarat Ioana Ginghină, în cadrul unei emisiuni.