Timp de foarte mulți ani, Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au format un cuplu plăcut publicului, păreau fericiți, și erau mulțumiți de evoluția carieri lor.Însă vestea că aceștia vor divorța au uimit atât publicul cât și apropiații, nimeni nu bănuia că între ei lucrurile nu merg așa cum ar trebui.
Actrița spune că după divorț se simte eliberată, se bucură de timpul pe care îl are, merge în vacanțe și de curad și-a deschis o nouă afacere
Această a declarat „Eu când am ales să vorbesc despre divorţ era deja după un an de când noi discutăm, deja lucrurile erau clare. Nu a fost cu scandal, nici măcar când era o perioadă de criză. Viaţa mea e refăcută, sunt ok, sunt bine. De-a lungul acestui proces am descoperit multe lucruri. Am mai mult timp pentru mine, pentru că copilul este şi la tată, am început să fac cursuri de dezvoltare personală, ies mai mult, merg în vacanţă cu prietenii. Am şi afacerea mea, am avut o perioadă foarte bună şi financiar”
În pus acum sfătuiește femeile care nu se mai simt confortabil în relația lor, și mai ales dacă la mijloc sunt și copii, să încerce pe cât posibil să păstreze o relație bună cu tatăl acestora ”Sunt în relație foarte bună cu Alexandru, chiar acum, pe drum, am vorbit. Și nu numai că sunt foarte bune, dar și colaborăm foarte bine. De asta zic, am un mesaj pentru orice femeie care se află într-o situație în care nu știe ce și cum să facă … Dacă părinții sunt ok la cap și știu cum să managerieze situația, copilul nu suferă”