Reclamă
Reclamă

În ultima vreme, asistăm la din ce în ce mai multe fenomene meteo extreme. De câteva zile Furtuna Ciaran face ravagii în Europa, iar după ce a produs dezastre în Franța și Marea Britanie, rafalele de vânt puternice însoțite de cantități semnificative de apă au ajuns și în Italia, mai exact, în regiunea Toscana.

Bilanțul dezastrului produs de Furtuna Ciaran în Italia este tragic. Până acum, cinci persoane au fost ucise după ce debitul râurilor au inundat regiunea Toscana. Potrivit declarațiilor autorităților locale, totul s-a întâmplat din cauza Furtunii Ciaran și a ploilor torențiale din ultima vreme.

A existat temerea că râul Arno ar putea ieși din matcă în orașul istoric Florența, dar guvernatorul toscan Eugenio Giani a declarat că nivelul apei a atins punctul maxim în jurul orei 10:20 dimineața și că nu existat niciun incident major.

Din cauza rafalelor puternice, un pod s-a prăbușit în apropierea orașului Pistoia și a ucis două persoane. O altă persoană a murit în orașul Rosignano. Celelalte două victime erau persoane în vârstă care locuiau în micul oraș Montemurlo, iar o altă persoană era dată dispărută în regiunea nord-estică Veneto.

Reclamă
@local.teamAlluvione in Toscana, il drone in volo su Seano allagata dopo le esondazioni della serata di giovedì 2 novembre

♬ suono originale – Local Team

Pericolul încă nu a trecut

Guvernul italian ia în calcul măsura de a declara starea de urgență, ceea ce ar permite eliberarea rapidă a ajutorului pentru Toscana. „Îmi exprim profunde condoleanțe în numele meu și al guvernului pentru victime”, a declarat prim-ministrul Giorgia Meloni într-o declarație.

Guvernatorul Toscanei a afirmat că existau probleme dificile legate de două râuri mari din zonă, Bisenzio, la nord de Florența, și Ombrone, în partea de sud a regiunii.

Alertele meteo au rămas în vigoare în mai multe regiuni italiene, iar unele școli au fost închise, după o săptămână în care țara a fost lovită de vânturi puternice și ploi torențiale.

Furtuna Ciaran a fost condusă de un val puternic care a venit dinspre Atlantic, declanșând ploi torențiale și vânturi puternice care au cauzat deja inundații grave în Irlanda de Nord, în multe părți din Marea Britanie, Belgia, Țările de Jos și Franța.

@lavyleandra 03.11.2023 #campibisenzio #toscana #maltempo #help ♬ suono originale – lavyleandra🌚

Reclamă
Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro