Reclamă

Pompierii de la ISU Mehedinți au intervenit marți seară în zona localității Prunișor în urma unui accident feroviar în care a fost implicată o garnitură de tren ce transporta 27 de vagoane încărcate cu benzină. Situația este critică, deoarece două dintre vagoane s-au răsturnat, iar trei au deraiat, rezultând în scurgeri de carburant. Traficul feroviar este blocat până la remedierea problemei. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a emis și un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT.

„Forțele MAI (pompieri, politie, jandarmi) alocate la fața locului, respectiv două autospeciale de stingere și o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor și preîntâmpinarea unor situații care să pună în pericol comunitățile din apropiere”, arată informarea de presă a IGSU.

Echipajele au pus în aplicare toate măsurile legale specifice, inclusiv balizarea zonei, executarea unui dispozitiv de protecție, evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 de metri față de locul intervenției și devierea temporară a traficului rutier pe ruta DN Craiova – Drobeta-Turnu Severin. De asemenea, pentru desfășurarea misiunii în condiții optime de siguranță, s-a luat legătura cu angajații CFR pentru decuplarea liniei de înaltă tensiune.

Centrul Infotrafic din IGPR a anunțat la rândul său că pe Magistrala 100, la kilometrul feroviar 330, în localitatea Igiroasa, județul Mehedinți, trenul de marfă nr. 66078, cu 27 vagoane încărcate cu benzină, a deraiat la trecerea peste macaz. Dintre acestea, patru vagoane au deraiat și alte trei s-au răsturnat, unul dintre ele prezentând scurgeri de benzină. Ca urmare, circulația feroviară este blocată până la rezolvarea incidentului.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro