Reclamă
Reclamă

CFR Călători informează că din cauza valului de căldură pot apărea întârzieri în circulația trenurilor de călători şi că, în unele cazuri, instalațiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea, recomandând călătorilor să se hidrateze permanent şi să aibă cel puțin o sticlă cu apă în bagaj, să aibă la ei medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie şi să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei.

„CFR Călători informează că în perioada cu fenomene meteo extreme – val de căldură, caniculă şi disconfort termic ridicat, – pot apărea întârzieri în circulația trenurilor de călători generate de acestea. Temperaturile ridicate, instabilitatea atmosferică, incendiile de vegetație şi furtunile nu afectează doar România, ci întreaga Europă şi implicit transportul feroviar din acestea. Clima se schimbă, iar temperatura este mai ridicată decât cea pentru care a fost proiectat materialul rulant din România. Aceasta este o provocare cu care se confruntă atât România, cât şi țările care trec prin aceleași schimbări climatice. Trebuie avut în vedere că țările care au, tradițional, o climă mult mai caldă au proiectat materialul rulant pentru a rezista la temperaturi mult mai ridicate”, precizează compania într-un comunicat.

CFR Călători susține că are ca prioritate siguranța pasagerilor şi face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităților de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare.

Reclamă

„În zilele cu temperaturi exterioare caniculare, la nivelul șinei şi cutiei materialului rulant (de multe ori chiar şi de peste 50 – 80 de grade C la soare), în unele cazuri instalațiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea şi atunci să funcționeze în regim de ventilație”, explică CFR Călători.

Compania le face recomandări pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale: să se hidrateze permanent şi să aibă cel puțin o sticlă cu apă în bagaj, să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie, să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro