Insulele Maldive sunt caracterizate prin culori tropicale de vis, peisaje romantice și, desigur, climatul tropical. Toate acestea transformă Maldive în destinația ideală pentru o vacanță de neuitat. Experiența va fi unică, începând de la nisipurile albe și moi, apele turcoaz și vietățile exotice, până la oamenii simpli, cu origine africană, care își câștigă existența îndeosebi prin turism și pescuit.

Reclamă

După cum bine știm, din cauza apariției noului virus, au fost impuse numeroase restricții și măsuri de carantină. Astfel, oamenii au fost împiedicați să-și petreacă vacanțele departe de casă.

O veste, care a fost foarte bine primită de oamenii din întreaga lume, a reprezentat o adevărată gură de aer. Începând cu data de 15 iulie, Insulele Maldive, națiune insulară din Oceanul Indian, și-au redeschis porțile tusimului internațional. Veștile bune nu se opresc aici: chiar sunt impuse foarte puține restricții pentru străini.

Reclamă

Turiștii nu vor trebui să prezinte dovezi că au făcut teste pentru noul virus și că acestea au avut un rezultat negativ. Nu vor avea nevoie de vize tursitice noi ori taxe suplimentare pentru cazare. Nu în ultimul rând, aceștia pot veni fără să fie carantinați obligatoriu la sosire pe Aeroportul Internațional Velana din capitala Male.

Din cele 156 de stațiuni, 43 vor fi deschise pe 15 iulie. Alte zeci de resorturi se vor redeschide în august, cu 50 sau mai multe față de planificările inițiale.

Așadar, acestea fiind spuse, românii se își pot organiza liniștiți următoarea vacanță. Plaja și apele turcoaz își așteaptă turișnii negreșit, iar prețurile nu sunt atât de piperate pe cât ne-am aștepta.