Între Florin Cerghit și Lavinia s-a format o legătură, dar nu și-au asumat încă o relație. Ea este iubita lui Rey, iar acesta se află la rândul său într-o idilă cu ispita Eda, pe cealaltă insulă. Însă, spre deosebire de ei care sunt mult mai apropiați, între Lavinia și Florin există doar tatonări, căci ispita masculină își dorește să se apropie din ce în ce mai tare de ea. Drept urmare, acesta a dat buzna la fete în cameră pentru a dormi lângă Lavinia.
Ispita Florin Cerghit a intrat fără rușine în camera Laviniei și a Teodorei și a dormit în pat cu ele, după ce le-a cerut voie. Dapt fiind faptul că Teodora nu a avut nicio problemă cu acest lucru, acesta s-a așezat la mijloc, între ele. Însă, lucrurile nu se opresc aici, că noaptea a fost mai lungă.