Reclamă

„Insula iubirii” este fără doar și poate, una dintre cele mai îndrăgite emisiuni Tv. Fanii urmăresc show-ul cu sufletul la gură, iar controversele pe care le stârnesc concurenții, reprezintă un adevărat deliciu pentru telespectatori. După cum se știe deja, „Insula iubirii” le testează relația de cuplu concurenților, atrăgându-i în capcanele ispitelor.

Ei bine, din acest motiv, oamenii sunt sceptici atunci când vine vorba de realul show-ului. Astfel că au ajuns să se întrebe dacă nu cumva emisiunea este regizată. Drept pentru care, una dintre concurentele sezonului 6 a primit această întrebare de la internauți. Celia, căci despre ea este vorba, a dat un răspuns pe care fani nu-l pot crede nici măcar acum.

Este sau nu, „Insula iubirii” un reality-show? Ce a răspuns Celia

Celia este una dintre concurentele noului sezon. Nigerianca a venit să-și testeze relația alături de Bogdan. Cei doi și-au promis fidelitate până la capăt, însă urmează multe surprize în emisiune. Lăsând acest lucru deoparte, căci subiectul este altul, Celia a fost întrebată pe instagram dacă emisiunea este reală.

Întrucât majoritatea consideră că show-ul găzduit de Radu Vâlcan ar fi regizat. Concurenta nu a stat pe gânduri și nici nu s-a ferit să răspundă. Așa că replica ei a fost cât se poate de scurtă și la obiect. Aceasta a dat de înțeles că tot ceea ce se întâmplă în Thailanda este real și că nimic nu se regizează.

„Emoțiile, aventurile, bucuria și lacrimile, toate sunt reale!”, a răspuns Celia, pe rețelele de socializare.

Insula iubirii. Ce a răspuns Celia atunci când a fost întrebată dacă este sau nu regizată, emisiunea. Fanilor încă nu le vine să creadă. FOTO
instagram

Celia și Bogdan, unul dintre cuplurile sezonului 6

S-au înscris în cel de-al 6-lea sezon pentru a vedea cât de solidă le este relația. Tânăra a mărturisit că este o persoană extrem de geloasă, însă dacă tentațiile nu vor exista, planurile lor de viitor se vor îndeplini, conform spuselor lor. S-au cunoscut într-un club, iar nigerianca a dezvăluit că ea făcut pasul cel mare pentru a fi împreună. Acum, cei doi se focusează pe sentimentele lor și rămâne de văzut dacă își vor călca strâmb sau vor renunța la participarea lor în reality-show.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro