Despre Părintele Arsenie Boca s-a auzit cu siguranță în toată lumea.

El a lăsat în urmă o moștenire spirituală impresionantă. Învățăturile sale, cărțile scrise și valoarea sa inestimabilă au marcat mulți oameni de-a lungul timpului. Însă, ceea ce a lăsat cu gura căscată mai mulți români, este un material audio cu vocea Părintelui, care a început să circule peste tot în mediul online.

Unii consideră că nu ar fi vocea lui, însă mulți cred cu tărie că este chiar Părintele Arsenie Boca. Materialul are o durată de câteva minute, în care acesta prezintă câteva sfaturi și învățături ale sale. Arsenie Boca vorbește despre liniștea sufletească pe care o caută creștinii în Săptămâna Mare.

Cuvintele cutremurătoare spuse de Arsenie Boca în singurul material audio existent

„Când ești cu Dumnezeu, nu-ți mai trebuie nimic. Așa că, române, ce tot alergi încolo și încoace, fără să dobândești nimic? Cineva îți spune că acolo vei găsi nemurirea. Dar n-o găsești în lucruri exterioare. N-ai cum! Uită-te acolo înăuntru, în inima ta blândă și vei vedea că numai lumină îți poate aduce valoarea pe care o cauți de atâta vreme.

Cea pe care ai risipit-o. Dar n-a fost vina ta. Au venit alții și ți-au băgat în cap tot felul de chestii. Cum că trebuie să faci aia, și aia ca să fii fericit. Dar fericirea nu vine așa.

Ea se dobândește. Și se dobândește prin muncă interioară. Așa că ascultă-mă dacă mai găsești undeva în tine, voință. Eu îți vreau binele. Oprește-te, atât trebuie să faci. Să te oprești și să privești iar firul de iarbă, să simți parfumul florilor.

Să te închini la sfântul soare și să-i mulțumești că ți-a mai dat încă o zi. Să asculți foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor. Și în liniștea aceea mută, să te regăsești pe tine. Astfel, vei deveni iar ce ai fost cândva.”, au fost cuvintele spuse de Părintele Arsenie Boca.

@sebastianpeter625♬ Conquest of Paradise – Vangelis