Ai crede că odată ce mori poți scăpa în sfârșit de această lume în care totul este conectat la internet, dar o persoană din Rusia vrea să se asigure că rămâi conectat la rețea chiar și atunci când zaci nemișcat în mormântul tău.
Prima piatră digitală funerară se numește Columbarium digital. Aceasta este situată pe teritoriul crematoriului Novosibirsk, un oraș din Rusia. Cine s-ar fi gândit că dacă tot s-au inventat ramele foto digitale, de ce să nu inventăm și un mini televizor cu informații pentru cimitire.
Cum a pornit ideea
Conceptul acesta a apărut acum mai mult timp, conform chiar designerului-arhitect, Pavel Babkin, al crematoriului din Novosibirsk. Astfel, poți să vizionezi filmulețe și poze cu cei dragi, pentru a le păstra vie prezența în amintirea ta.
„În 2012, am brevetat ideea unui monument digital. Această idee a venit pentru că mama tatălui meu, bunica mea, a murit când tatăl meu avea 10 ani. Își amintește doar câteva fragmente cu ea. Sentimentul de stingere a memoriei m-a condus la această idee”, a explicat Marsel Mukhametshin, cel care a venit cu ideea.
Tatăl său a murit în 2018. Inginerul i-a ridicat un monument digital. Mukhametshin și-a prezentat propriul concept la Ekaterinburg, la expoziție. Pavel Babkin a explicat că tehnologiile digitale sunt omniprezente și, prin urmare, au un impact asupra culturii înmormântării.
Mai există și alte invenții asemănătoare
O companie din Slovenia, Bioenergija susține că a reinventat piatra funerară cu ecrane interactive de 48 de inchi. Piatra funerară are un senzor, astfel încât, atunci când nimeni nu este în preajmă, arată doar numele persoanei și anul nașterii și al morții acesteia. Astfel, se economisește energia și ajută la prelungirea duratei de viață a pietrei funerare.
„ Această piatră funerară face posibil să se pună orice lângă numele și prenumele persoanei decedate, puteți scrie un întreg roman dacă doriți”, a declarat Saso Radovanovic, șeful Bioenergija, pentru Reuters.
Bioenergija spune că lucrează în prezent cu un profesor de la Universitatea din Maribor pentru a dezvolta o aplicație care va crește interactivitatea pietrei funerare. Aplicația va permite vizitatorilor să asculte videoclipuri și muzică care sunt afișate pe piatra funerară conectându-și căștile de la smartphone.