INNA nu are nevoie de prea multe prezentări. Artista a reușit să cucerească întreaga lume cu piesele ei, iar acum, organizatorii celor mai mari evenimente se bat pentru un concert de-ale ei. INNA are agenda destul de plină, așa că își permite din când în când să refuze anumite oferte.

1. INNA încaseză cu 4000 de euro mai mult decât Alexandra Stan

INNA a muncit din greu ca să ajungă astăzi să culeagă roadele. Artista din Neptun nu s-a lăsat până când piesele ei nu au depășit granițele României. INNA a fost și este extrem de ambițioasă și perfecționistă. Aceste calități au ajutat-o să devină una dintre cele mai apreciate artiste de către publicul internațional. Iubita lui Deliric stă mai mult plecată decât în țară, iar asta nu pentru că nu îi place în România. Fanii din Mexic, Turcia, Rusia, Grecia, Polonia, Ungaria și nu numai o solicită la spectacole. INNA are un tarif destul de piperat, dar cei care au văzut-o performând pe scenă au spus că show-ul ei merită toți banii.

”Cere 15.000 de euro cu TVA, orientativ, plus transport 1 euro/kilometru, cu TVA,  două bilete de avion bussines, la distanțe mai mari de 300 de kilometri, o suită, două camere single, și 5-7 camere două camere twin, la hotel de cinci stele și masă pentru 12-16 persoane.”, a declarat un organizator de spectacole care cunoaște onorariile soliștilor români

INNA are un succes fulminat și afară, astfel că pe scenele internaționale, tariful acesteia suferă modificări, de cele mai multe ori dublându-se chiar.

INNA, o artistă scumpă la vedere. Câți bani trebuie să scoată din buzunare cei care vor să o vadă în carne și oase pe iubita lui Deliric?
ProFM

2. Artista și-a lansat prima colecție de haine pe About You

Încet, dar cu pași siguri, INNA poate spune că le-a cam făcut pe toate. După zecile de hituri cu sute de milioane de vizualizări, artista și-a lansat prima colecție de haine ce o reprezintă în totalitate. Piesele sunt diverse și pot fi combinate cu ușurință pentru a obține atât un look casual, sport, cât și glam. INNA x About You conține peste 40 de articole, de la căciuli, la bustiere, rochii, încălțăminte și accesorii. 

”Prima colecție a artistei cu ABOUT YOU este inspirată din lumea Tarot și fascinația ei pentru lumea astrală. Simbolurile șarpelui, a soarelui, a lunii sau mandalele au devenit imprimeuri care transformă orice piesă basic într-un must-have. Noi deja ne-am îndrăgostit de această colecție! Am citit în cărți că o vei face și tu.” este mesajul de pe About You.