INNA este, fără doar și poate, cea mai cunoscută artistă de la noi la nivel internațional. Încă de la primele piese, constănțeanca a cucerit întreaga planetă. Concertele vin mereu pe bandă rulantă, așa că artista nu se poate plânge. Cum orice artist de talia ei investește enorm în imagine, INNA are o mare pasiune: pantofii.

INNA își caută pantofi la raionul de copii

INNA are o poveste interesantă în spatele alegerii perechilor de pantofi. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că aceasta este minionă, iar asta vine la pachet cu un dezavantaj. Surprinzător sau nu, INNA poartă la pantofi mărimea 33,5. Artista este nevoită, de cele mai multe ori, să își facă încălțările pe comandă. Există și situații excepționale, atunci când pune ochii pe un anumit model și nu rezistă tentației. INNA a recunoscut că a cumpărat de multe ori pantofi și cu trei sau patru numere mai mari, doar pentru că îi plăceau foarte mult.

INNA își studiază fiecare apariție și, tocmai de aceea, outfit-urile ei sunt mereu fără de cusur.
Billboard

INNA își studiază fiecare apariție și, tocmai de aceea, outfit-urile ei sunt mereu fără de cusur. Iubita lui Deliric apelează la cele mai mari nume din domeniu. La un moment dat, artista obișnuia să își facă pantofii pentru concerte sau videoclipuri la celebrul Christian Louboutin. Pentru toate aceste servicii, INNA scoate din buzunar mii de euro, dar nu regretă. Constănțeanca a declarat într-o emisiune că toate ținutele o reprezintă și că nu s-a uitat niciodată la bugetul pe care îl alocă vestimentației.

Dacă acum nu face rabat de la nimic, înainte de a fi celebră, situația era foarte diferită. INNA a recunoscut că foarte mult timp a purtat haine fake pentru că nu își permitea unele de brand, dar și pentru că ideea de haine scumpe nu era atât de împământenită la noi. Iubita lui Deliric și-a analizat la „Window Shopping” câteva ținute pe care le-a purtat și aproape că nu a existat outfit sub 5.000 de euro.