Reclamă

Inna este una dintre cele mai cunoscute soliste de la noi din țară, dar și de peste hotare. După doi ani de pandemie în care concertele au fost interzise, artiștii și-au reluat activitatea. Inna a susținut un concert recent la Satu Mare, însă totul s-a transformat într-un adevărat haos. Ce a făcut solista în fața sutelor de spectatori? 

Ce a pățit Inna la concertul de la Satu Mare

Prezența Innei pe scena de la Satu Mare nu a fost una tocmai plăcută. Cântăreața a fost huiduită de către public, după ce a salutat publicul în limba maghiară. O mare parte din cei care se aflau prezenți la concertul ei i-au adresat cuvinte grele, unii dintre ei chiar refuzând să mai participe la spectacol.

Atunci când a urcat pe scenă, Inna a spus „Mit csinals, Satu Mare?”, moment în care s-a lovit de o reacție neașteptată. Acele cuvinte înseamnă, de fapt, „Ce mai faci, Satu Mare?”, însă se pare că nu toți cei aflați la concert au apreciat gestul cântăreței. Cu toate acestea, concertul a continuat. De asemenea, la final, artista a stat aproximativ o oră la fotografii în culise. Oamenii din Satu Mare au participat la evenimentul organizat cu ocazia zilelor orașului.

foto: instagram

Cum are grijă solista de siluetă

Chiar dacă anii trec, Inna continuă să arate extrem bine și să aibă un trup de invidiat. Cântăreața de talie internațională nu a avut niciodată probleme cu kilogramele în plus, iar doamnele și domnișoarele mereu s-au întrebat care este secretul artistei de a se menține atât de bine.

Ea spune că nu a ținut niciodată vreo dietă, dar de mai bine de un an a devenit vegană, așa că acest lucru o ajută să se mențină bine și să nu aibă probleme cu kilogramele în plus.

„Nu țin dietă și nu am ținut niciodată, dar de peste un an mănânc vegan, am grijă la alimentație. Îmi place să mănânc sushi, îmi plac pastele, hummus, legume”, a declarat Inna pentru VIVA!

„Nu mă abțin de la lucrurile care îmi plac, indiferent că sunt dulciuri sau paste, sau pâine, dar nu consum în exces. Plus că fac mereu mișcare, sală, deci țin lucrurile sub control. Dar niciodată nu am făcut o obsesie din numărat calorii sau kilograme”, a mai adăugat artista.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro