După ce avocatul Gheorghe Piperea a făcut dezvăluiri cu privire la notificările primite de unii clienți cu privire la majorarea dobânzilor la credite, ING Bank reacţionează.

Oficialii băncii susțin că acel mesaj este o notificare automată, care este prevăzută și în contract. De asemenea, aceștia transmit că majorările vor fi suspendate în această perioadă, având în vedere situația de pandemie în care se află România.

„Săptămâna aceasta, ING Bank a anunțat o serie de măsuri venite să susțină atât persoanele fizice, cât și cele juridice în gestionarea ratelor bancare pentru următoarele două luni. Situația de față menționată se referă la actualizarea dobânzilor, potrivit prevederilor contractuale, atunci când un client nu își mai încasează veniturile recurente în contul ING și a beneficiat anterior de un nivel redus de dobândă. Aceste notificări sunt transmise în mod automat din sistem. Dat fiind însă contextul actual, am decis suspendarea temporară a acestui proces automat de actualizare a dobânzilor pentru clienții care nu vor mai încasa în mod recurent veniturile în perioada următoare în contul ING, astfel încât aceștia să își păstreze costurile anterioare”, a precizat ING Bank, la solicitarea STIRIPESURSE.RO.

Oficialii băncii susțin că vor permite clienților persoane fizice amâne plata ratelor pentru două luni, la credite de nevoi personale şi imobiliare. Această amânare se face doar la cerere.

„Pentru clienţii persoane fizice cu credite de nevoi personale şi imobiliare care sunt afectaţi în mod tranzitoriu de pandemia de COVID-19 şi care solicită în mod direct măsuri de sprijin, putem aplica amânarea plăţii ratelor până la 2 luni. Durata creditului va fi extinsă în concordanţă, pentru a păstra acelaşi nivel pentru ratele lunare. Clienţii care au nevoie să apeleze la această opţiune sunt rugaţi să contacteze banca”, au transmis, marţi, reprezentanţii ING Bank.