În momentul în care Institutul Naţional de Medicină Legală a finalizat autopsia şi documentele finale, nimeni nu a venit să ridice trupul neînsufleţit al Cristinei Ţopescu.

Corpul acesteia va fi incinerat la Crematoriul Bârzeşti din Bucureşti, iar cenuşa va fi trimisă la Oradea, la mama jurnalistei.

Potrivit spynews, inima jurnalistei a fost luată de medici pentru a fi ţinută timp de cinci zile într-o soluţie de curăţare. Apoi, organul va fi tăiat şi, în urma analizei de la laborator, se va afla cu exactitate dacă a făcut sau nu infarct.

„Diagnosticul de infarct nu va putea fi pus decât după efectuarea unei cercetări histopatologice. Durează două-trei săptămâni, până se va putea stabili. După starea de agitație pe care înțeleg că o avea, din informațiile pe care le am de la televizor, ar putea fi o cauză de infarct miocardic (…) Starea de neliniște poate fi una din cauzele care să declanșeze o insuficiență cardiacă”, a afirmat Vladimir Beliș la Antena3.