Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi la prânz, în 13 bazine hidrografice din 29 de județe.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 12 iunie, ora 14:00 – 13 iunie, ora 12:00, vor fi torenți, pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție pe cursurile de apă: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Mureș, Bega, Timiș, Desnățui, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița și Siret.
Județele care sunt traversate de aceste râuri sunt: Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Harghita, Mureș, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș, Mehedinți, Dolj, Gorj, Covasna, Vâlcea, Argeș, Olt, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița, Buzău, Vrancea, Bacău și Neamț.
Atenționarea vizează, în principal, fenomene hidrologice importante care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele Maramureș, Covasna, Prahova și Buzău.