Îngheaţă anul şcolar? Orban a făcut anuţul

Ludovic Orban le-a explicat românilor ce se întâmplă cu anul şcolar, în contextul pandemiei de coronavirus. Românii se tem că anul şcolar ar putea îngheţa, însă premierul, dar şi ministrul Educaţiei au lămurit problema.

Publicat: luni, 6 aprilie 2020, 10:48

Duminică seara, premierul Ludovic Orban a ţinut să lămurească problema îngheţării anului şcolar. Prezent la România TV,  şeful executivului PNL a explicat că nu se pune problema înghețării anului școlar.
Şi ministrul Educației, a explicat situaţia în care se află învăţământul din România, în urmă cu câteva zile.
De altfel, Ludovic Orban a vorbit şi despre un posibil şomaj tehnic la profesori.

Îngheaţă, sau nu, anul şcolar?

”N-a existat nicio discuție pe tema șomajului tehnic la cadrele didactice, a spus premierul. Profesorii să țină orele prin toate mijloacele, online, și să-și facă treaba, astfel încât să nu fie înghețat anul școlar. Nu avem în vedere această soluție (înghețarea anului școlar-n.red.)”, a completat Ludovic Orban.

Şi ministrul Educaţiei a explicat situaţia în care se află învăţământul

„Suntem într-o situație dificilă. Întreaga societate românească trece printr-o perioadă grea. Nu ne-am mai confruntat cu un astfel de eveniment atât de greu. Nu vedeți cât de repede se extinde situația aceasta a pandemiei. Cred că și educația reprezintă, în aceste momente, un sector în care lucrurile nu stau tocmai bine pentru că școlile și universitățile și-au prelungit cursurile.

Sub nicio formă nu se pune problema înghețării anului școlar. Dacă ne uităm și la celelalte sisteme de educație din UE, vedem că nicăieri nu s-a luat o astfel de măsură”, a declarat ministrul Educației.

Când se întorc elevii la școală

„Am spus foarte clar că până când nu vor fi în siguranță elevii, studenții și profesorii, nu e cazul să revenim la cursuri. În această perioadă trebuie să ne preocupe în mod special sănătatea tuturor”, a mai spus Monica Anisie.

Citește și: